Anne Rice, autoarea romanului ”Interviu cu un vampir”, revine cu un serial cu vampiri in stilul Game of Thrones
Celebra scriitoare Anne Rice, al carui nume e legat de bestseller-urile ”Interviu cu un vampir” si ”Vampirul Lestat” si de ecranizarile celebre dupa cartile sale, va scrie impreuna cu fiul sau, Christopher, scenariul-pilot al unui serial TV inspirat din seria volumelor ”Cronicile Vampirilor”.
Prima sa carte, ”Interviu cu un vampir”, a fost ecranizata in 1994 cu Brad Pitt si Tom Cruise in rolurile principale, iar in 2002, ”Queen of the Damned” s-a bazat pe intriga celei de-a treia carti a seriei. Acestea au capatat statut de filme-cult, iar autoarea doreste ca adaptarile sale TV sa aiba cel putin la fel de mult succes ca filmele.
Un serial de televiziune de cea mai buna calitate este visul meu pentru Lestat, Louis, Armand, Marius si pentru intregul trib de vampiri. Astfel, noua Epoca de Aur a televiziunii deschide calea noului serial ce va permite desfasurarea intregii povesti a vampirilor.
De-a lungul anilor mi-ati spus cu totii cat de mult va doriti sa vedeti un serial in stilul "Game of Thrones" cu vampiri si cat de mult va doriti ca aceasta serie sa fie sub controlul meu. V-am auzit, v-am ascultat mereu. Ce va doriti voi este ceea ce-mi doresc eu.”, a declarat Anne Rice, care tocmai a facut din nou rost de drepturile de ecranizare ale cartilor sale.
Stilul lui Rice alatura mitologia vampirilor cu horrorul gotic intr-un mod original, iar cartile sale sunt dense si pline de detalii, asa ca un serial TV va merge la fix.
Tu ce parere ai?
Pentru a posta trebuie sa fii logat.