Saving Mr. Banks - filmul la care toata sala a fost in lacrimi

Momentele muzicale din filmele Disney reprezinta o adevarata tortura pentru mine. Sunt sigur ca nu sunt singurul, dar sunt la fel de sigur ca foarte multi le apreciaza, savureaza, sunt emotionati, impresionati, inaltati etc.

Dupa ce am vazut Saving Mr. Banks am inceput sa le privesc altfel si chiar sa le accept, sa vad un pic dincolo de ele. Da, Saving Mr. Banks este un film care are aceasta proprietate, de a-si transforma spectatorii in fani Disney, printr-un fel de exorcism emotional.

Pentru ca tot suntem la acest capitol o sa fac si o confesiune (de care nu sunt foarte mandru): am plans ca un copil de 5 ani, nu doar la sfarsit. Asta e, se mai intampla. Lasati cinismul si ironiile, o s-o faceti si voi. Garantat!

Pe principiul: "numai in lacurile cu noroi cresc nuferii", filmul ne arata adevarata poveste (foarte trista) din spatele frumoasei carti Mary Poppins si cum ajunge aceasta sa fie ecranizata.

P.L. Travers (Emma Thompson), autoarea capricioasa, cinica si foarte greu de multumit a cartii Mary Poppins, cedeaza in sfarsit rugamintii lui Walt Disney (Tom Hanks) de a transforma cartea intr-un film. Dupa 20 de ani de negocieri...

Insa, Travers n-are deloc de gand sa-l lase pe Disney sa-i transforme opera intr-o animatie vesela, colorata si in care toate personajele canta din 2 in 2 minute.

Procesul creativ din spatele filmului o tot transpune pe Travers in perioada copilariei din Australia, cand mult iubitul ei tata (Colin Farrell) se scufunda din ce in ce mai mult in alcoolism si boala. Un episod care inca o mai bantuie si care i-a influentat masiv opera de-a lungul timpului.

In tot acest timp, Disney incearca s-o imbuneze si s-o asigure ca personajele ei sunt pe maini bune si ca, in cele din urma, unele isi vor gasi si salvarea.

Saving Mr. Banks este un film minunat din foarte multe motive. Insa, cea mai mare contributie o au actorii care joaca excelent, fara exceptie. Thompson si Hanks ies in fata, dar Farrell si Paul Giamatti sunt si ei de apreciat, printre altii.

Regia este un alt capitol la care filmul exceleaza. Felul in care curge povestea, purtandu-si spectatorii cand in copilaria lui Travers, cand in studiourile Disney, si in acelasi timp prezentand dedesubturile a doua capodopere (filmul si cartea Mary Poppins) este fascinant si captivant. 

Totusi, la capitolul veridicitate are multe minusuri. Intreaga poveste este destul de romantata. Se pare ca Travers n-a fost nici pe departe atat de multumita de rezultatul final, iar Walt Disney nu era deloc baiatul bun pe care ni-l prezinta, fiind acuzat de multi de misoginism si anti-semitism.

Astfel ca, intocmai ca Mary Poppins, Saving Mr. Banks se dovedeste a fi tot o poveste cu happy ending fortat. Acest aspect este cel mai bine surprins in replicile lui Disney, care-i spune la un moment dat lui Travers ca s-a saturat sa-si aminteasca felul in care s-au intamplat lucrurile mai nefericite din copilaria sa si ca e mai bine sa le modeleze (mutileze) in asa fel incat totul sa se termine in nuante roz de fictiune vesela.

Insa, daca nu tineti la veridicitate, aceste lucruri nu stirbesc din valoarea si frumusetea filmului.

Un lucru bine de stiut: chiar daca este un film Disney, nu este un film potrivit pentru copii, pentru ca trateaza teme ca dependenta de alcool, sinuciderea, copilarii pline de traume, chestii destul de hardcore pentru copii.

In orice caz, este un film pe care vi-l recomandam cu cea mai mare caldura. Iar celor sceptici le spunem atat: e genul de film la care te obliga prietena sa mergi, dar pe la jumatate te trezesti, printre lacrimi, ca-ti place chiar mai mult decat ei. Si ii mai ceri un servetel.  

PS: ca o coincidenta ciudata, e al doilea film al lui Tom Hanks care incepe cu Saving...  :)