Infernul sunt ceilalti - cronica la ”It's Only the End of the World”

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

Daca te apropii vertiginos de 30 de ani si incepe sa te macine faptul ca nu ai facut mare lucru cu viata ta pana acum, cineva ca Xavier Dolan nu poate decat sa invarta si mai tare cutitul in rana. Regizorul canadian a debutat in glorie la Festivalul de Film de la Cannes cand avea doar 20 de ani si de atunci toata lumea vorbeste spre el.

Acum, la 27, ”copilul teribil” al cinemaului arthouse are la activ 6 lungmetraje, iar ultimul dintre ele, It's Only the End of the World a castigat Marele Premiu, tot la Cannes, unde revine constant. Parca acum iti vine sa iei mai serios rezolutiile de Anul Nou, nu?

13147830_1714944705449933_6156151184914454786_o.jpg
Xavier Dolan in timpul filmarilor la It's Only the End of the World

Cu filmele lui Dolan, treaba sta cam asa: ori te lasi impresionat si emotionat de cadre in slow motion, hipstereala hiper-estetizata, relatii disfunctionale cu mama si melodii pe care le vei asculta in bucla post-vizonare, ori te lasa rece. Nu prea exista cale de mijloc si poate ca e mai bine asa.

132268.jpg

Spre deosebire de celelalte filme, scenariul de la It's Only the End of the World nu este scris de regizor, ci e o adaptare dupa o piesa de teatru de Jean-Luc Lagarce.

Louis revine pe nepusa masa la familia cu care nu a mai tinut legatura de peste 10 ani. Mama vaduva, sora cu care nu a vorbit niciodata dar care vede in el posibilitatea de a evada in o alta lume, fratele care il uraste pentru ca i-a abandonat si sotia lui, care incearca sa detensioneze atmosfera cu un zambet complezent. Louis vrea sa le spuna ca e pe moarte, dar fiecare dintre ei este atat de absorbit de propria poveste, incat un dialog intre ei pare imposibil.

13235482_1719250878352649_147163557979133740_o.jpg

Camera sta foarte aproape de personaje, urmarindu-le in izbucnirile isterice care se sparg invariabil ca niste baloane de sapun. Louis insusi pare sa-i priveasca de sus, iar rudele nu pot ascunde faptul ca o parte din problema este faptul ca el a ajuns ”cineva”, iar ei au ramas intr-o fundatura de provincie.

13584984_1737365536541183_6644401332219668083_o.jpg

Cast-ul e format numai din actori unul si unul (Gaspar Ulliel, Lea Seydoux, Vincent Cassel, Marillon Cotillard, Natalie Baye), care transforma o intalnire familala intr-un cosmar suprarealist in care toata lumea se cearta si urla. Cateva secvente ale unor amintiri aduc o nota euforica, dar se scufunda imediat. Pare ca urmarim o cadere nervoasa, combinata cu vinovatie si frica.

Juste-la-fin-du-monde-Vincent-Cassel.jpg

It's Only the End of the World vorbeste despre familie in cel mai pesimist mod cu putinta, iar constanta urletelor venite de peste tot te poate usor exaspera si obosi. Lui Dolan ii ies cateva momente de cinema care raman cu tine multa vreme, dar are din plin si simboluri obosite si muzica ca nuca-n perete (vezi finalul).

Dar in pofida criticilor care i se pot aduce (pe buna dreptate), ultimul film al canadianului de 27 de ani te va face sa-ti reevaluezi macar un pic relatiile cu cei din jur si sa te faca sa te intrebi daca a vorbi despre ce ne macina poate sa ajute la ceva. Poate ca nu, dar asta nu inseamna ca e sfarsitul lumii.




Nici un comentariu inca vrei sa comentezi?

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

Filme


Cinefili

Unde va place sa vedeti filme 3D in Bucuresti?
|Rezultate|Alte sondaje