Hercules 2014 - steroizi, Don Quixote si Echipa de Soc

Hercules este un film absurd, ridicol, cu multe faze care trag realitatea de par atat de mult incat si actorii mai scapa un WTF? In fine, este o poveste bazata pe o legenda, pe mitologie, deci, exagerarile sunt la ele acasa, nu ele deranjeaza. Cel mai mult irita lipsa de atentie la detalii. De exemplu: o lupta incepe pe timp de zi si dupa doar cateva lovituri este deja noapte si ne trezim ca vase imense stau aprinse, din senin, in jurul locului unde se da batalia. Le-o fi aprins Zeus, cine stie.

Insa, chiar daca este ridicol, este destul de usor si amuzant ca sa te tina conectat la ecran si cu un zambet in coltul gurii. De multe ori ai impresia ca ai in fata un stoner movie, pentru ca Dwayne Johnson are ceva din The Big Lebowski. La un moment dat chiar se face si o aluzie la niste ierburi halucinogene, deci...

De asemenea, Dwayne in rolul de copil al lui Zeus, pare mai mult o reclama ambulanta la steroizi si suplimente: vene umflate ingrijorator de mult, vergeturi pe pectorali, bicepsi ce par injectati cu Synthol etc. Cu alte cuvinte, Dwayne e monstruos si faptul ca a pus multa masa musculara pe el intr-un timp scurt se vede si in miscarile lui obosite, greoaie, lente, plictisite din film.

Oricum, filmul ne propune o treaba interesanta si anume ca toate legendele din jurul lui Hercule sunt de fapt exagerari, povesti menite sa-i sperie si demoralizeze pe inamicii pe care trebuie sa-i infrunte in luptele sale. Totodata, Hercule e portretizat ca fiind mai mult un mercenar, pentru care conteaza in primul rand aurul si abia in al doilea rand sa faca ceea ce e bine.

La un moment dat, exista cateva scene care dau impresia ca Hercule e un fel de Don Quixote care se lupta cu mori de vant si are impresia ca infrunta dragoni. O idee interesanta, dar prea putin speculata si dezvoltata. Pacat!

Intreaga morala a acestui film este ca puterea adevarata este increderea in tine si in fortele proprii. In acelasi timp, puterea incredibila a lui Hercule nu ar fi "de legenda" fara Echipa de Soc pe care o are in spate:  un clar vazator, Amphiaraus (Ian McShane), un asasin, Autolycus (Rufus Sewell), o amazoanca sexy, Atalanta (Ingrid Bolsø Berdal), un razboinic salbatic, Tydeus (Aksel Hennie) si nepotul sau, Iolaus (Reece Ritchie), cel cu talentul de povestitor hiperbolizant.

Sunt multe scene filmate exceptional si care dau bine pe ecranul IMAX 3D, dar stricate atunci cand camera se apropie prea mult, cand incep sa se vada detaliile. De exemplu, ghioaga lui Hercule pare extrem de grea de la departare, dar de aproape oricine isi poate da seama ca este o jucarie din plastic... Intr-un fel se potriveste tot cu ideea filmului, de a arata ca de departe totul poate sa para altceva de cat este cu adevarat... si ar fi fost genial sa fie asa, daca totul ar fi fost facut voit, dar nu este.

Mai avem multe clisee, multe one liners penibile, dar exista si cateva glume bune si momente emotionante. Nu o sa va povestim ce se intampla ca sa evitam spoilerele, insa va putem spune ca, nimic nu este ceea ce pare - de fapt, cam asta e laitmotivul intregului film.

Daca nu sunteti pricinosi din fire, o sa va placa Hercules, mai ales daca il luati ca pe un stoner movie si nu ca pe o ecranizare care vrea sa faca arta in jurul unei legende.