Filmul Cartea Junglei de la Disney: un horror de exceptie sau cum sa strici o poveste frumoasa din copilarie

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

Cascade. Cascadele de ras din sala la replicile-cliseu hollywoodiene spuse de Mowgli. Batai demne de filmele de actiune intre animale. Muzica de fanfara solemna si pretioasa. Bombastic. Melodiile consacrate din desenul animat cantate de actori, sau (mai degraba) recitate destul de sec. Ce-ai facut din Cartea Junglei, Jon Favreau?

Ne-am dus la IMAX la Cartea Junglei, film regizat de Favreau - faimos pentru colectia de Iron Man si Elf, cu entuziasm si chef de reintoarcere in copilarie. Mai ales ca stiam ca poarta amprenta studiourilor Disney, care au facut o figura tare frumoasa cu Zootropolis (cu animale simpatice, autoironie si dragalasenie) - despre care am scris aici.

Si-am ajuns - dupa vizionare - sa ne pasam prin redactie unii altora cronica de film, de-atata dezamagire.

Dar hai sa incepem cu ce a fost frumos si remarcabil:

- efectele speciale - filmul 3D are planetele aliniate in zona tehnica de animatie

- montaj alert, dinamic, ametitor, urmarire prin jungla care te tine cu sufletul la gura

- peisajele in sine sunt extrem de pitoresti si iti fac pofta de plecat in lume

- realismul animalelor (un element important, mai ales pentru copii)

In principiu, tot ce e bun in Cartea Junglei este legat de aspectul tehnic. Se vede cu ochiul liber (ma rog, bagat in ochelarii 3D) ca e un film scump, executat impecabil, atent la detaliile vizuale. Dar cam atat.

In rest, avem o lista intreaga de elemente care l-ar putea incadra in zona horror, daca ne luam dupa cateva reactii din sala. Oamenii erau ingroziti de cliseele replicilor, de personajele schematice (pe care le-am adorat in desenul animat si in cartile de povesti), de muzica mult prea elogioasa pentru un film din aceasta categorie, de momentele emotionante smulse cu penseta si lipite destul de artificial, de lipsa de continuitate a povestii.

Plus ca nu am mai vazut demult atata sange intr-un film Disney.

Presupunem ca nu mai e nevoie sa povestim - stiti deja de Mowgli gasit in padure, crescut de lupi, care vorbeste pe limba animalelor. Si care trebuie sa se intoarca in lumea oamenilor, de unde provine.

Animalele au voci frumoase interpretate de actori consacrati:

Neel Sethi - Mowgli
Bill Murray - Baloo
Ben Kingsley - Bagheera
Idris Elba  - Shere Khan
Lupita Nyong'o - Raksha
Scarlett Johansson - Kaa
Giancarlo Esposito - Akela
Christopher Walken - King Louie

Probabil motivul pentru care personajele par "trase de par" e aceasta tentativa de a face totul sa para extrem de real. Si deodata - bam - vezi ca animalele-alea rupte din Animal Planet vorbesc intr-un lipsync perfect in engleza / in clisee / in mod voit vrand sa te emotioneze fortat - fara sa se fi construit in prealabil o relatie, un fundament, un context in care sa indragesti personajele, sa apuci sa fii de o parte a taberei.

Rece. Filmul se simte rece si artificial. Ursul Baloo mai destinde putin atmosfera, care pica apoi in lupte de Hollywood.

Din caldura povestii degajata in desenul-animat, din detasarea aceea combinata cu autoironie si pasaje autoironice, nu a mai ramas nimic. Am vazut multa ura, violenta moderata, lupte si urmariri.

Povestea aduce in prim-plan FOCUL (de care animalele sunt fascinate dar se si tem, reprezinta cel mai mare pericol pentru ei), iar punctul culminant este o batalie a la Bruce Willis meets Arnold Schwarzenegger, in care Mowgli urla ca dementul catre Shere Khan (tigrul bengalez) "Nu-mi e frica de tine, hai sa ne batem!" sau ceva de genul asta.

Si incep sa se bata. Si se tot alearga, asta mic e plin de vanatai si zgarieturi, tot sare din copac in copac, aoleu - stati asa - ca intre timp a luat foc padurea si, ghici ce - cineva pica de pe o creanga direct in foc. Hai ca nu e spoiler-alert.

Ce sa mai zicem fara sa cadem in capcana de-a deveni rai? Mowgli-asta e intepat de viespi si-are mereu bube, zgarieturi, vanatai - care dispar ca prin miracol de la un cadru la celalalt. Faimoasa scena de Bare Necessities e ingropata in anonimat. Vizualul e dominat de realism, replicile-s seci, muzica pare dintr-un film gen Interstellar (doar ca mai proasta), bataile-s rupte din filmele americane, iar personajelor le lipseste complet autoironia.

Hai, in amintirea vremurilor bune:

Cartea Junglei din 2016 penduleaza intre dorinta de a fi ceva de basm si realismul efectelor speciale. De-asta rezultatul pare fortat. Nu stim unde sa il incadram.

Probabil pentru copii e o experienta interesanta, insa noi am fi sperat la ceva mai mult. Si, poate, daca va duceti fara asteptari o sa va placa mai mult decat noua. Caci, asa cum ziceam la inceput, efectele speciale sunt remarcabile.

3D in cinematografe. Sa ne spuneti cum vi s-a parut.




Nici un comentariu inca vrei sa comentezi?

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

Filme


Cinefili

Care este trilogia preferata?
|Rezultate|Alte sondaje