Doctor Strange - un film aflat la intersectia dintre caleidoscop si origami

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

Doctor Strange e un trip psihedelic pe ciuperci, cu super eroi, cu Inception si Harry Potter, cu efecte speciale care fac origami din ecranul IMAX si te hipnotizeaza ca un caleidoscop 3D, pentru ca la sfarsit sa-ti dea mindfuck si sa te faca sa parasesti sala de cinema cu un mare WOW in pupile.

De fapt, ce vreau sa spun e mult mai simplu: Doctor Strange e unul dintre cele mai misto filme Marvel.

1.jpg

In acelasi timp, chiar daca introducerea mea poate parea usor haotica, filmul este destul de coerent in toata nebunia sa si face abuz de CGI intr-un mod foarte inteligent si placut. La sustinere vine si lista de actori alesi cu multa inspiratie.

Benedict Cumberbatch este nu doar convingator in rolul de neurochirurg arogant si putred de bogat ce imbratiseaza magia dintr-un sentiment de disperare, dar este si o oglinda in care abia asteptam ca Robert Downey Jr. sa se priveasca din postura lui Tony Stark.

Ambii isi joaca personajele cu mult umor, dar si cu multa carisma si vulnerabilitate atunci cand e cazul.

4.jpg

De asemenea, in roluri principale ii mai avem si pe Rachel McAdams (in rolul iubitei lui Strange), Mads Mikkelsen (ca antierou, destul de sters, ce-i drept), Chiwetel Ejiofor (ca ajutorul lui Strange) si geniala Tilda Swinton (in rolul Celei Stravechi, cea care-l initiaza pe Strange).

6.png

Insa, in mod neasteptat, unul dintre cele mai memorabile personaje din acest film este un articol de imbracaminte, care imediat cum apare in peisaje il concureaza si completeaza pe Strange atat in amuzament, cat si in scenele de actiune.

2.jpg 3.jpg

Sinopsis:

Genialul neurochirurg Stephen Strange isi pierde abilitatea de a opera in urma unui accident. In cautarea unui leac pentru conditia sa, Strange ajunge sa o intalneasca pe Cea Straveche, cea care ii deschide lui Strange calea catre secretele magiei. Inainte ca Strange sa-si termine ucenicia, acesta este pus in situatia de a apara Pamantul de fortele intunecate din Univers.

Bineinteles, scenariul pare destul de familiar, pentru ca seamana foarte mult cu mai toate povestile care prezinta originea unui super erou. Ce e diferit la acest film e felul in care este impachetata povestea si care l-ar convinge si pe Escher sa cumpere bilet la cinema.

5__Medium_.jpg

Doctor Strange e clar unul dintre filmele pe care trebuie sa le vedeti in aceasta toamna.
Pe scara ciupercilor halucinogene din smart shop-urile din Amsterdam, Doctor Strange primeste nota: UTOPIA.




Nici un comentariu inca vrei sa comentezi?

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

Filme


Cinefili

Care este trilogia preferata?
|Rezultate|Alte sondaje