Cronica serial, UMBRE - un taximetrist din Bucuresti care incearca sa impace familia cu interlopii

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+


Dupa ce am vazut in exclusivitate primele doua episoade din serialul UMBRE, va putem spune ca este unul dintre cele mai bune seriale romanesti facute vreodata. Totul, de la productie, distributie, scenariu, regie, pana la imagine si coloana sonora, se leaga foarte bine si natural.

Povestea este una destul de veridica si tocmai de aceea va avea un impact mare asupra spectatorilor. De asemenea, totul se intampla intr-un Bucuresti al zilelor noastre, cat se poate de actual, fara niciun fel de fictionalizare. Aproape ca-ti da impresia ca daca iesi pe strazi ai putea da nas in nas cu Relu.

Ca tot am ajuns la acest capitol, actorii au si ei o foarte mare pondere in succesul serialului. Acestia intra foarte bine in rol si joaca excelent, dand viata unor persoanje complexe si memorabile.

Serban Pavlu este cel care-l interpreteaza pe Relu, un om de familie cu o viata dubla. La o prima vedere pare un taximetrist obisnuit si cinstit, genul care nu te-ar ocoli pentru a-ti umfla cursa. Insa, Relu mai are un job, ca orice familist cu rate la banca.

Cand nu fuge prin Bucuresti pentru a duce oameni dintr-un loc intr-altul, de la Romana in Militari, el lucreaza ca recuperator pentru Capitanu’ (Doru Ana), un mafiot local, a carui retea interlopa include pesti, camatari, dealeri de droguri, politisti corupti etc.

Cele doua lumi nu stiu una de alta, iar Relu ar prefera ca lucrurile sa ramana asa. Din pacate ele vor incepe sa se amestece, incet dar sigur.

Cronica serial, UMBRE - un taximetrist din Bucuresti care incearca sa impace familia cu interlopii Cronica serial, UMBRE - un taximetrist din Bucuresti care incearca sa impace familia cu interlopii
Credit foto: Adi Marineci pentru HBO Romania

Primul episod ne face cunostinta cum majoritatea personajelor, printre care si doua dintre cele mai impunatoare prezente feminine din serial: Nico (Andreea Vasile) si Gina (Maria Obretin). Nico este o femeie dura, fortata de imprejurari sa-si vada interesul propriu si la nevoie sa calce pe cadavre. Este un personaj cheie in reteaua Capitanului, dar care pare sa aiba sentimente pentru Relu.

Gina este sotia lui Relu, liantul familiei si la fel de dura ca Nico, insa la un alt nivel.

Pentru Relu lucrurile avanseaza rapid in primul episod, iar dupa putin timp il vedem mergand la shopping dupa lopeti si alte unelte utile atunci cand trebuie sa scapi de un cadavru.

Odata cu stergerea urmelor crimei, minciunile incep sa iasa la suprafata. Daca pana in acel moment Relu facea taximetrie intre cele doua lumi paralele (familie si Familia), acum acestea incep sa se atraga ca doi magneti, iar Relu risca sa fie strivit de coliziunea dintre ele. Faptul ca sotia sa incepe sa suspecteze ca Relu ar avea o aventura, pentru prea lipseste de acasa, este, totusi, cea mai mica problema a lui.

Cronica serial, UMBRE - un taximetrist din Bucuresti care incearca sa impace familia cu interlopii Cronica serial, UMBRE - un taximetrist din Bucuresti care incearca sa impace familia cu interlopii
Credit foto: Adi Marineci pentru HBO Romania

In episodul doi, Capitanu' il ia si mai mult pe Relu sub aripa sa si ii da o misiune pe care sa n-o poata refuza: sa-i transforme fiul, un hipster confuz interpretat de Gabriel Huian, intr-un barbat adevarat. In acelasi timp, Relu trebuie sa recupereze o "marfa" valoroasa, ce i-a fost furata Capitanului, iar misiunea se dovedeste mai grea decat ar fi crezut.

Cu toate acestea, faptul ca trebuie sa-i fie "dadaca" hipsterului Teddy se dovedeste a nu fi nici pe departe atat de rau, doar ca risca o poveste de genul "Romeo si Julieta" intre el si fiica sa. Mai multe nu va spunem...

... de fapt, atat mai avem de adaugat: replicile si dialogurile din intreg serialul sunt savuroase si foarte reusite, departe de stangaciile si falsitatile din alte seriale romanesti. Imaginea este de exceptie, iar coloana sonora adaptata perfect momentelor din film, de la manele, la muzica simfonica.

De asemenea, povestea te prinde si la sfarsitul celor doua episoade abia astepti sa treaca 28 decembrie, pentru a vedea ce i se intampla lui Relu in partea a treia. 

Pe alocuri, UMBRE ne-a adus aminte de Furia sau Marfa si bani, asta doar ca sa va faceti o impresie si mai buna despre ce va rezerva serialul UMBRE.

Pe aceeasi tema:



Nici un comentariu inca vrei sa comentezi?

Locuri promovate pe Metropotam

Filme


Cinefili

Unde va place sa vedeti filme 3D in Bucuresti?
|Rezultate|Alte sondaje