Cronica de film: St. Vincent - sfantul, depravatul si minunatul Bill Murray

St. Vincent ar fi un film slab fara Bill Murray. De fapt, chiar si asa, toata lumea care a vazut filmul vorbeste doar despre Bill, despre ce minunat este sa-l revezi intr-un rol principal pe marele ecran si ca este timpul sa fie recompensat cu un Oscar.

Nu stiu daca Bill o sa primeasca un Oscar, dar sincer, o statueta cu o poleiala de aur nu pare sa mai conteze atat de mult atunci cand esti sanctificat "in direct" pe marele ecran si toata sala varsa o lacrima si aplauda in gand. 

Filmul este de o tristete apasatoare, este dureros sa-l vezi pe pe Vincent (Bill Murray) in plin proces de autodistrugere, deziluzionat, plin de amaraciune, nihilism si sictir. Nu este deloc un vecin pe care sa ti-l doresti...  tot timpul beat, plin de julituri si rani si injuraturi, locuind intr-o casa in paragina, al carui prag e trecut doar de el si de o prostituata insarcinata cu accent rusesc (Naomi Watts - nu atat de grozava, facand un rol inecat in clisee).

Lucrurile se schimba un pic atunci cand in casa de langa se muta o mama singura (Melissa McCarthy) impreuna cu fiul ei de 12 ani, Oliver (Jaeden Lieberher).

Vincent are prea multe vicii si prea putini bani, asa ca se vede mai mult obligat sa dea o mana de ajutor noilor vecini si sa faca pe dadaca, contra cost, bineinteles.

De aici, filmul se transforma in ceva aflat la intersectia dintre Karate Kid si Fear and Loathing in Las Vegas. Vincent il invata pe Oliver o gramada de lucruri gresite, dar oneste si care tin de viata nu tocmai usoara pe care acestia o duc: cum sa-i sparga nasul unui alt copil, cum sa comande o bautura intr-un bar ca un barbat adevarat, cum sa parieze la cursele de cai, cum se circula cu o decapotabila, ce inseamna o "doamna a noptii" etc. In acelasi timp, inocenta si naivitatea lui Oliver il amuza si inmoaie pe Vincent si ii readuc o sclipire in ochi.

Chimia dintre cei doi merita toti banii, este si motivul pentru care se vorbeste atat de mult despre un Oscar pentru acest film. Jaeden Lieberher joaca excelent, incredibil de natural, nu aluneca in cliseele copiilor minune de la Hollywood, fara puppy eyes sau alte dragalasenii Disney.

Poate ca si Jaeden ar trebui luat in considerare pentru un Oscar.

In acelasi timp, Oliver ajunge sa-l cunoasca pe Vincent mai bine ca oricine si descopera ca trecutul lui nu a fost unul tocmai bland, ci plin de experiente traumatice care l-au transformat in acest Scrooge / Grinch al cartierului.

In urma anchetei lui Oliver vine si sanctificarea si salvarea lui Vincent. Este previzibila, dar, chiar si asa, te loveste in plin si emotioneaza pana la lacrimi.

St. Vincent te trimite acasa cu un sentiment de impacare, de calm si liniste interioara. Sau, cel putin, asta a fost efectul pe care l-a avut asupra noastra. Mergeti sa-l vedeti, nu o sa va lase indiferenti, iar Bill Murray... este minunat in depravarea sa si aceasta lupta pe care o da cu viata...