Cronica de film: Marion Cotillard joaca un rol coplesitor in filmul Deux jours, une nuit

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

Daca ati vazut trailerul filmului Deux jours, une nuit, probabil ati ramas cu impresia ca este un alt film european cu cadre lungi, in care nu se intampla nimic. O tipa e pe cale sa isi piarda slujba. Si ce?

Nu va grabiti sa puneti etichete si mergeti la cinema sa il vedeti, caci este un film coplesitor, in care Marion Cotillard ne-a fermecat prin naturalete si prin accesele de depresie, plans necontrolat, respiratie neregulata, toate facute intr-un sincron perfect cu situatiile prin care trece personajul sau, Sandra.

Adus in cadrul festivalului Les Films de Cannes à Bucarest, filmul a fost regizat de Jean-Pierre Dardenne si Luc Dardenne.


Sursa

Povestea

Filmul este o drama ce urmareste povestea Sandrei, o tanara care are la dispozitie un singur weekend pentru a-si convinge colegii sa renunte la bonusuri pentru ca ea sa-si pastreze locul de munca.

Proaspat reintoarsa la munca dupa o cadere nervoasa, Sandra se confrunta cu o criza majora atunci cand este pe punctul de a-si pierde jobul la fabrica de panouri solare. Sefii au constatat ca se pot descurca si fara ea si le propun celorlalti angajati cate un bonus de 1000 de euro contra unui vot pentru concedierea ei.

Disperata, ea are la dispozitie un weekend sa-si convinga colegii sa o salveze.

Desi are un sot (Fabrizio Rongione) care o iubeste si 2 copii frumosi, Sandra este coplesita de reactiile colegilor sai si, mai ales, a sefului.

Situatia se va clarifica in urma unui vot anonim ce va avea loc in...2 zile si o noapte.


Sursa

Sandra prin Marion Cotillard

Vocea gatuita si suava, lipsa machiajului, parul strans neglijent la spate si nespalat, bretelele colorate de la sutien lasate la vedere - toate aceste detalii sunt perfect coordonate si contureaza un personaj memorabil: Sandra.

Inca din primele minute, am uitat tot ce stiam despre Marion Cotillard si am urmarit-o pe Sandra. Desi actrita are niste trasaturi frumoase si memorabile reuseste, de fiecare data, sa isi construiasca personajul astfel incat sa aiba o identitate puternica si diferita. (de remarcat modul in care Marion lucreaza cu schimbarile de voce.)

Asa se face ca Edith Piaf din La vie en rose (pentru care a castigat si Oscarul), Sophie din Jeux D'enfants (probabil unul dintre cele mai populare filme frantuzesti din ultimii ani) sau Stephanie din Rust and Bone nu au nimic in comun cu Sandra.

Insa, ca toate interpretarile anterior mentionate, avem de-a face cu o naturalete in interpretarea rolului care te face sa-i ramai aproape. Inca din primele 30 de minute, Sandra te fura, te lasa sa intri in lumea ei, sa te atasezi de sotul ei devotat si sa ramai cu un nod in gat cu fiecare refuz primit.


Sursa

Dramatismul Filmului si Vizualul

Nu avem de-a face cu scene plictisitoare, desi cadrele sunt lungi. Nu veti vedea nici crize de isterie sau certuri nefondate.

Replicile sunt putine si atent distribuite pentru a construi o atmosfera apasatoare. Nod in gat. Pauza de nod in gat. Zambet amar. Alt nod in gat.

Un detaliu vizual care ne-a placut a fost imaginea dominata de nuante de albastru. Fie ca vorbim de lumina, de decor, de hainele personajelor sau de nuanta peretilor, veti simti prezenta acestor palete in identitatea vizuala a filmului.

V-am zis ca Sandra (cu ochii ei albastri) este sfasietoare prin fiecare privire, respiratie sau gura de apa pe care o ia din sticla menita sa ii potoleasca atacurile de panica?


Sursa

Invazie de ganduri si stari

Filmul Deux jours, une nuit nu este numai o calatorie in spatiile oamenilor pe care Sandra ii viziteaza incercand sa ii convinga sa renunte la bonusuri, dar si in vietile lor personale, in universul guvernat de reguli numai de ei stiute, familii, sentimente contradictorii, divorturi.

Cat de bine iti cunosti colegii de munca?

Cat de mult inseamna 1000 de euro pentru tine?

In ce conditii ai renunta la 1000 de euro?

Acestea sunt doar cateva din intrebarile care raman mereu pe fundalul actiunii personajelor.


Sursa

Este un film despre slabiciunile oamenilor, despre cum reactioneaza in fata unei crize financiare, despre limite si reactii in fata banilor si in fata oamenilor.

Neglijenta Sandrei devine sfasietoare pe masura ce o vedem in aceeasi pereche de blugi, cu lacrimile uscate, nemachiata, cu parul strans neglijent doua zile la rand.

In alt plan se afla cel de-al doilea personaj important: Somajul, care pare cel mai mare cosmar. Te aduce in pragul disperarii, al calmantelor, al alienarii fata de familie.


Sursa

Desi te tine intr-o stare tensionata, filmul se termina intr-un mod care rupe cliseele Hollywoodiene, dar si pe cele ale filmului european facut-dupa-reteta.

"Nu vreau sa iti pierzi slujba, dar nu imi pot permite sa renunt la 1000 de euro." Cum ii convingi pe ceilalti sa se puna in locul tau?

Veti descoperi in Deux jours, une nuit.

Cea de-a cincea editie a festivalului Les Films de Cannes à Bucarest, initiat în 2010 de cineastul Cristian Mungiu, are loc intre 24 si 30 octombrie 2014 la Bucuresti.

Filmul Deux Jours, une nuit este propunerea Belgiei pentru cel mai bun film strain la Oscaruri.

Pe aceeasi tema:



Nici un comentariu inca vrei sa comentezi?

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

Filme


Cinefili

Unde va place sa vedeti filme 3D in Bucuresti?
|Rezultate|Alte sondaje