Cronica de film: Interstellar - un cub Rubik cu gauri negre

Am vazut aseara Interstellar si inca ma doare capul... nu de la efectele mind-blowing, ci de la povestea intortocheata, care se joaca cu mintea ta si care te surprinde de fiecare data.

Filmul lui Nolan este greu de inteles in toata complexitatea sa, e ca si cand ai incerca sa intelegi cum functioneaza o gaura neagra si de ce gravitatia poate sa penetreze timpul... Poate pentru un astrofizician de rangul lui Kip Thorne e floare la ureche, nu si pentru un bucurestean caruia cand ii zici gaura neagra primele lucruri la care se gandeste sunt metroul din Drumul Taberei si bugetul Primariei Capitalei.

Dar sa revenim. Ii veti auzi pe multi spunand ca Interstellar e o capodopera, ca e noua Odisee spatiala 2001, ca e "mindfuck" etc. Au dreptate... partial! Este un film care te provoaca constant, care se joaca cu imaginatia ta si care pune o foarte mare presiune pe puterea de intelegere a spectatorului (pleci din sala de cinema cu un cub Rubik in cap pe care trebuie sa-l rezolvi cumva, altfel nu o sa ai deloc un somn linistit).

Imaginile sunt spectaculoase (desi, filmul ar fi fost mult mai potrivit in IMAX 3D nu 2D), dar nu va asteptati la explozii si la orgii de efecte speciale. Pentru consumatorii inraiti de blockbustere, imaginile vor parea destul de banale: galaxii, planete inghetate si sterpe, interioare nespectaculoase de nave spatiale etc. Totodata, intregul film este transpus pe pelicula in nuante reci: alb, albastru, gri.

Sinopsis:

Actiunea se petrece in viitorul apropiat, in care o criza agricola ii obliga pe oameni sa renunte la tehnologie si explorarea universului pentru a se concentra pe supravietuire, care in acest caz inseamna agricultura. Un fost pilot NASA, Cooper (Matthew McConaughey), vaduv si tatal a doi copii, este acum un fermier a carui misiune este de a cultiva singura planta care nu a murit inca: porumbul.

Chiar si in aceste conditii, Cooper inca nu-si poate lua gandul de la explorarea Universului. In scurt timp, acesta ajunge sa se intalneasca cu un fost coleg, profesorul Brand (Michael Caine) si ii este oferita sansa se a-si potoli setea de explorare, in lumina noilor date despre situatia omenirii pe aceasta planeta. Cooper va trebui sa-si paraseasca familia si sa se imbarce intr-o calatorie interstelara pentru a gasi omenirii o noua planeta.

De multe ori, suspansul iti este servit in cele mai banale situatii. Una dintre scenele cele mai tensionate este cuplarea dintre nava de explorare si nava mama. Cadrele alterneaza intre fata panicata a lui Matthew McConaughey si elementele care trebuie sa cupleze.

In esenta, e ceva banal. E ca si cum m-as filma pe mine incercand sa parchez cu spatele intr-un spatiu stramt. Insa muzica apocaliptica, greoaie, de orga grava, a lui Hans Zimmer, da o cu totul alta dimensiune acestei scene. Coloana sonora semnata de Zimmer este superba si completeaza perfect filmul, ca in mai toate filmele lui Christopher Nolan.

Dar, exista numeroase alte scene care-ti dau palpitatii, momentele de pauza fiiind foarte scurte. Ele exista pentru a-ti da un pic de timp in care sa intelegi dinamica complicata a spatiului si legilor care functioneaza aici.

In acelasi timp, Nolan este destul de destept incat sa nu mizeze doar pe latura stiintifica a calatoriei intergalactice, oferind spre evadare si un plan emotional: povestea unui tata care ar face orice ca sa se intoarca acasa si sa nu-si dezamageasca copiii. De fapt, cele doua planuri ale povestii sunt foarte bine legate si dependente unul de altul. La sfarsit, ai putea spune ca dragostea dintre Cooper si fiica sa, Murph (Jessica Chastain), este puntea dintre cele doua galaxii atat de indepartate.

Unde dezamageste Interstellar

Punctele slabe ale filmului: jocul mediocru al actorilor si dialogurile de multe ori neinspirate... Toti actorii, de la Matthew McConaughey la Anne Hathaway si Michael Caine, nu sunt scosi din zona lor de confort.

McConaughey pare sa fie acelasi cowboy din Dallas Buyers Club sau True Detective, dar cu ceva mai multa roseata in obraji; Hathaway e un dezastru simpatic, ca in toate comediile sau dramele romantice in care a jucat; iar Michael Caine este doar Michael Caine, acelsi "british man" din toate filmele sale.

Pana la urma, ajungi sa te atasezi mai mult de niste roboti vorbitori, dotati cu inteligenta artificiala - inca o data, se pare ca omul nu poate sa ajunga prea departe in spatiu fara sa fie acompaniat de un robot vorbitor.

In orice caz, Interstellar este atat de intens, interesant si provocator, incat toate minusurile sau hibele din poveste nu sunt deloc deranjante. Parasesti sala fascinat si cu impresia ca ai vazut experimentat cum este sa te afli intr-o gaura neagra, cautand o cale de scapare inapoi intr-un loc in care normalitatea este ferita de teoriile fizicii cuantice. Se va afla cu siguranta printre nominalizarile la Oscaruri.

PS: Mai adaugam ca merita sa-l vedeti la IMAX, dar in niciun caz din randul 5 (de unde l-am vazut noi), pentru ca durerea de cap o sa fie si mai intensa si neplacuta. Ar fi de preferat sa va luati bilet de la 8 in sus, altfel va fi tortura!