Totul despre sex 2 (Sex and The City 2)

Serialul a fost o reusita (cel putin o vreme), s-a intins pe 6 sezoane din '98 pana in 2004 si a castigat 8 premii Golden Globe. Lung metrajul Sex and The City din 2008 a fost mult sub asteptari, dar macar a dat o incheiere naturala dramei romantice a "ultimei fete singure din New York": Carrie se marita cu iubirea de-o viata, Big. Sfarsit? Nu, din pacate. Producatorii si autoarea Candace Bushnell au gasit de cuviinta sa intinda cascavalul intr-o noua poveste cu "aventurile" celor patru care au speriat New York-ul, Sex and The City 2, fara prea mult sex si intr-un cu totul alt city.

In varsta de 45 (trei dintre ele), respectiv 53 de ani (Samantha), cele patru fete care alergau dupa barbati / copii / maritis / cariera prin cluburile posh newyorkeze, afisand o vasta garderoba haute couture si cu un aer bonvivant sunt acum asezate la casele si familiile lor si se lupta cu problemele anodine ale vietii de cuplu sau de parinte... iar Samantha, ca de obicei impotriva curentului, se razboieste cu menopauza care ii fura sexualitatea.

Nimic rau in asta, daca scenariul ar fi bun - sensibil, profund, inteligent, amuzant (sau macar una dintre ele). Nu-i. E o poveste plata, previzibila, in care personajele si-au pierdut farmecul, plina de replici fade si cu o parada flamboaianta de toalete luxoase incredibil de urate.

De altfel laitmotivul luxului si al bogatiei este motorul intregii actiuni: dupa cateva apropo-uri clasice cu fuste vintage si ceasuri Rolex din '68, cum povestea in NY treneaza, fetele sunt mutate in Emiratele Arabe Unite, la invitatia unui "seic sic". Pretext pentru o desfasurare de forte a la 1001 de nopti intr-un hotel din Abu Dhabi, de o stridenta si opulenta lipsite de bun gust (zbor cu linia aeriana personala a seicului, patru Maybach-uri albe stralucitoare, patru valeti permanenti, samd). Impreuna cu insistentele intermezzo-uri in care Miranda recita din ghidul turistic obiceiuri musulmane si cuvinte arabesti, toata imaginea construita incearca parca sa se gudure batator la ochi pe langa UAE si sa amortizeze in ochii natiei americane reprezentarea distorsionata asupra lumii arabe. Nu a intregului Orient Mijlociu, cu doar a celui "nou" si luxos din Emirate, unde 1001 de nopti se impletesc cu viitorul.

Pe langa povestea lipsita de stil, nici personajele nu sunt mai rasarite: Sarah Jessica Parker reuseste sa arate altfel in fiecare scena, dar nu neaparat in sensul bun: ca zana nasa la cabaret cu ocazia nuntii gay de la inceput (trebuia sa aiba si Stanford momentul lui de glorie virginala), ca o pustoaica de 17 ani intr-o rochita mini, ca o dama trecuta de prima tinerete, ca o cadana de lux care pluteste precum corabia desertului in pantofi cu toc pe dunele de nisip.

Samantha ramane hilara (dar parca mai caricaturizata de data asta) cu libido-ul ei nepotolit si cu geamantanul de hormoni cu care isi mentine organismul tanar la 53 de ani - si aici am reusit sa gasesc un oaresce plus in toata povestea asta siropoasa cu (not so much) Sex in The City: daca le despoi de ţoalele scumpe si hidoase si daca domolesti putin cavalcada sonora si ţopeasca a Samanthei, ramai pana la urma cu mesajul cam transparent al faptului ca femeia moderna nu mai asteapta pensia cand ajunge la 52 de ani, la 45 nu se simte neimplinita daca nu are copil la facultate, poate arata bine chiar si la menopauza si ca viata poate fi frumoasa si plina si dupa ce ai trecut de 35 de ani.

Apropo de asta, trebuie retinuta aparitia Lizei Minnelli, in rolul femeii rabin de la nunta lui Stanford, care sustine apoi si un moment de music hall, aratand excelent la 64 de ani in minijupa... moment stricat din pacate de piesa aleasa, un cantec de-al lui Beyonce... care vine imediat dupa frumosul cor Sunrise, Sunset din Scripcarul de pe acoperis.

O alta aparitie de mentionat, nu pentru ca aduce vreun plus filmului, ci pentru ca deschide orizontul unei serii nesfarsite de povesti cu Carrie, este cea a actritei si cantaretei Miley Cyrus (Hannah Montana), despre care Candace Bushnell a spus ca ar vedea-o in rolul unei tinere Carrie Bradshaw intr-un prequel pre Sex, pre-City (The Carrie Diaries).

Concluzia noastra este ca Sex and The City 2 nu merita pentru un cinefil timpul pierdut. Nici macar atat de mediatizata reintalnire a lui Carrie cu Aidan (care ar fi putut potenta cumva romantismul exotic al Orientului Mijlociu) nu are nici o miza reala, dezvaluindu-se doar ca o mica smecherie de marketing pentru a pune putina sare si piper pe viata in verigheta a cuplului Carrie-Big.