The Twilight Saga: Breaking Dawn - Part I - cronica film

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+
The Twilight Saga: Breaking Dawn - Partea I - cronica film-2
Cand esti invitat la nunta vampireasca parca e greu sa spui nu, mai ales cand pleci cu gandul ca daca dupa ultima parte a seriei cu greu te-ai abtinut sa nu razi, cand mai pui o nunta si o luna de miere s-ar putea sa ai o portie dubla de amuzament.

Ei bine, The Twilight Saga: Breaking Dawn - Part I nu ne-a dezamagit din acest punct de vedere. Dramaticul a devenit ultra-comic si, cu toate stangaciile filmului, trebuie sa recunoastem ca actrita Kristen Stewart ar trebui sa fie laudata din plin.

Povestea din prima parte a marelui final ne obliga sa ne punem haine festive si sa participam la nunta dintre Bella Swan si Edward Cullen. Nunta este evident urmata de o luna de miere care nu se dovedeste a fi in totalitate plina de inimioare, pasiune, fericire si alte dulcegarii. Bella ramane insarcinata, iar copilul pe care il poarta ii pune viata in pericol. Varcolacul Jacob, va fi, asa cum ne-a obisnuit, uneori fara tricou, pregatit sa o ingrijeasca pe Bella. Intrebarea cheie pentru Edward devine, astfel, cand stii ca vei trai o vesnicie pentru ce mai traiesti?

Actiunea este pana la urma foarte simpla, nimic complex, nimic spectaculos. Nunta devine in anumite portiuni un fel de show de stand up comedy in care  actorilor li s-a dat misiunea de a spune cele mai bune bancuri. Intre pufnituri de ras si parti in care iti doreai sa nu vezi atat de mult sange te gandesti ca The Twilight Saga: Breaking Dawn - Part I are tot ceea ce ii trebuie pentru a deveni un film demn de parodiat.

Cum va spuneam, Kristen Stewart merita sa primeasca toate laudele. Interpretarea ei este cea care tine pana la urma filmul in care personajul lui Robert Pattinson nu ofera mai mult decat simplul mesaj "i'm a pretty vampire". In Saga Amurg: Zori de zi, Kristen sau Bella sufera o transformare surprinzatoare, de la imaginea ei de basm de la nunta pana la postura lugubra a Bellei insarcinate.

Un alt element salvator al filmului este muzica. Tras de par am putea spune ca The Twilight Saga: Breaking Dawn - Partea I este doar un videoclip extins pentru toate melodiile bune pe care avem ocazia sa le ascultam pe parcursul desfasurarii actiunii (precum Bruno Mars-It Will Rain sau Christina Perri-A Thousand Years). Iar daca tot vorbim de detalii, intr-o nota girly girl, rochia de mireasa pe care o poarta Kristen in film va provoca cel mai probabil multe dintre fane si nu numai sa copieze modelul creat special pentru personajul Bella de catre Carolina Herrera. Insusi Robert ne-a avertizat ca, in film, iubita sa arata uimitor in secventele in care Bella paseste emotionata spre altar imbracata in alb.



O nunta cu aer magic, cateva glume bune, un final interesant sau pur si simplu curiozitatea de a vedea continuarea ecranizarii cartilor lui Stephenie Meyer ar fi cateva argumente pentru care filmul ar merita vazut. Si ar mai fi doua elemente care noua, cel putin, ne-au mai starnit curiozitatea: sa vedem asa numitul baby demon sau, in cliseu spus, fructul iubirii dintre Edward si Bella, dar si daca noua doamna Cullen va trece prin transformarea in vampir mult asteptata.

Nu am plecat impresionati, inlacrimati, emotionati peste masura, dar The Twilight Saga: Breaking Dawn - Partea I este un film usor digerabil care te face, cel putin pentru o ora sa razi cu pofta. Cealalta ora a peliculei vi-o recomandam cu drag in mod special pentru o altfel de Kristen Stewart, mai matura, mai implicata in rolul proaspetei sotii de vampir. Puteti si voi sa asistati la nunta anului din 18 noiembrie in cinematografe.



Nici un comentariu inca

Pentru a posta trebuie sa fii logat.

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

Filme


Cinefili

Star Wars: The Last Jedi?
|Rezultate|Alte sondaje