Tatal Fantoma - cronica film
Tatal Fantoma, cel mai nou film cu maestrul Marcel Iures, e ca o prajitura buna pe care o gasesti intr-o carte de bucate. Are toate ingredientele pentru o prajitura delicioasa, inveti reteta ca sa fii sigur ca nu ratezi niciun pas, poza e la fel de apetisanta ca dulcele din teorie, dar rezultatul nu e la fel de savuros ca ceea ce te asteptai sa degusti.
Asa si filmul Tatal Fantoma avea toate componentele unui film reusit: o pleiada de actori din toata faima cea vestita a cinematografiei romanesti - Victor Rebengiuc, Mariana Mihut, Mimi Branescu, Valer Dellakeza, Mihai Constantin, un subiect fantezist care permitea irealului sa ne plimbe in calatorii psihedelice si un scenariu pornind din mintea plina de nebanuit a lui Barry Gifford. Lucian Georgescu, aflat la debutul in regie, a luat toate aceste ingrediente, le-a aruncat in vas si a bagat mixerul in priza ca sa iasa un film rupt de tiparele noului val cinematografic romanesc.
Filmul parea acea prajitura delicioasa la care sa ravneasca toti si, desi ingredientele au fost cele potrivite, dozajul bun si totul a iesit ca-n poza, ceva nu s-a legat. Pe alocuri, filmul chiar era gustos, dar din cand in cand mai dadeai de-o coaja de nuca, una care sa-ti strice degustarea cinefila.
Tatal Fantoma e un road movie in care fantasmele impanzesc actiunea si naratiunea astfel incat sa duca spectatorul intr-o nebuloasa a povestii. Marcel Iures joaca rolul unui profesor american care vine sa-si gaseasca originile familiei in Bucovina, personaj care se aventureaza in aflarea adevarului despre tatal lui si despre radacinile familiei sale. In acest periplu o are alaturi pe Tania, jucata ireprosabil de Mihaela Sirbu, personajul care da viata si culoare intregului film.
Cuplul porneste in calatoria revelatoare dand peste unul dintre cele mai pitoresti personaje ale filmului, Sami, batranul satului care se plimba cu o rulota din comuna in comuna proiectand filme vechi. In afara de el, mai dau si peste mafioti care vor sa cumpere Siretul, baieti rai ucrainieni si alte figuri care dau jocul de real-ireal pe care mizeaza filmul.
O poveste simpla in esenta este piperata de monstrii imaginatiei personajelor, creaturi care au luat nastere din improvizatia actorilor si a regizorului, aspect care constituie elementul de noutate din acest film. Decorurile sunt superbe si sustin in continuare antagonia real-imaginar aratand o Bucovina virgina, dar si zone decrepite cu amprente ale uitatii pe cladiri sau pe campuri.
Aceasta aventura este sprijinita si de muzica special compusa pentru film de catre designerul de sunet german Johannes Malfatti. Ritmurile intervin astfel discret in poveste, transformandu-se intr-un personaj pe care il resimtim, dar pe care nu-l vedem.
Marcel Iures are un rol mai plapand in film, dupa ce s-a insistat pe ideea ca e primul rol dupa mult timp in care actorului i se atribuie note comice. Noi am vazut mai degraba un personaj misterios, cu prea putine replici si cu mimica unui om bland care ajunge sa nu se mai simta strain pe un continent nou. De cealalta parte o avem pe Mihaela Sirbu care da nastere unui personaj care clar stie sa bage in viteza si sa apese pedala povestii in acest road-movie.
Pana acum v-am insirat ingredientele absolut delicioase ale acestui film. Dar rezultatul final nu e la fel de gustos ca fiecare element luat separat si pus sub lupa. De multe ori filmul lasa impresia ca e inconsistent, nelegat, o pelicula care a stat prea putin sau prea mult la cuptor.
Desi au existat scene pe care le-am aplaudat, momente in care am ras si un film la care clar s-a muncit cu multa pasiune (lucru dezvaluit si la sueta de dupa cu actorii principali si regizorul), Tatal Fantoma are niste lipsuri in procesul de a ne impresiona pana la refuz.
Totusi, merita sa mergeti la acest film pentru povestea de la care a pornit totul, pentru muzica, pentru imagine si pentru ca va pune imaginatia la lucru printr-un final lasat in coada de peste, un deznodamant pe care puteti sa-l construiti voi asa cum vreti.
Asadar, vreti sa-l cunoasteti pe Tatal Fantoma? Apare din 1 martie in cinematografe.
Bravo
in sfarsit, un film romanesc de care m-am putut bucura, filmat cum trebuie si cu o poveste in sine cum trebuie (dar totusi prea aglomerata?) . Foarte frumoasa si coloana sonora, lumea a stat la sfarsit si a urmarit si genericul, ca sa-i auda pe Iures si Mihaela Sirbu cantand. un film care iti lasa o impresie foarte placuta...