Pina 3D - cronica film

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+
Pina 3D - cronica film
Despre filmul Pina 3D, cea mai recenta creatia a regizorului Wim Wenders, s-au spus multe cuvinte mari si i s-au adus multe omagii. In mare parte justificate, laudele pentru Pina creeaza niste asteptari care nu vor satisface apetitul cinefil al tuturor spectatorilor.

Principiul de la care am plecat intru vizionare a fost simplu: daca nu-ti place dansul si daca nu te intereseaza arta coregrafiei, nu o sa-ti placa de nicio culoare Pina. Nu o sa poti sa-l apreciezi nici pentru marturia de geniu a lui Wim Wenders, nici pentru capodopera regizorala, nici pentru decorurile absolut fascinante, nici pentru muzica inaltatoare si nici pentru argumentul de la care a plecat: a aduce un ultim omagiu unei personalitati marcante in lumea dansului, Pina Bausch.

Pina, privit ca un tablou general, ofera o experienta inedita spectatorului, mai ales prin tehnica 3D care aduce un mare plus vizionarii. Experimentul lui Wenders nu este un film insa, ci este un pic din toate: un pic de teatru, un pic de balet, un pic de manipulare video, un pic de drama, un pic de comedie, dar mult, mult dans. Toate elementele ofera o vizionare cu adevarat spectaculoasa, un colaj vizual care te absoarbe intr-o lume in care ti-e usor sa te pierzi si sa dai frau liber imaginatiei, dar Pina nu este un film in sensul clasic al cuvantului.

Povestea este indusa, documentarul curge si se subintelege prin miscarile de dans ale participantilor la experiment si se iveste printre declaratiile dansatorilor. Pina nu ofera o istorie, ci pune pe tava sentimente fara prea multe cuvinte, dar in multe miscari. Pentru ca subtilitatea povestii este notiunea cheie in aceasta realizare, filmul risca sa fie considerat o inutilitate, dar in acelasi timp se poate spune despre el ca este o capodopera.

Toti oamenii care au indragit-o pe coregrafa Pina Bausch (despre care v-am spus mai multe in cronica documentarului "Dancing Dreams") s-au reunit pentru a fi imortalizati in filmul regizorului intr-o insiruire de dansuri si emotii, presarate cu mici pastile despre coregrafa si aspecte din viata acesteia. Un element interesant este ca personajele din film nu vorbesc, le auzim, le vedem reactiile si, desigur, pasii de dans, dar nu ii vedem discutand. Marturiile sunt sub forma unor mici spectacole de dans, toate plasate in peisaje de vis, in culori puternice peste care 3D-ul intervine si le face si mai captivante.

Coloana sonora este fermecatoare si se muleaza perfect pe fiecare moment dansant al filmului, mai ales melodia din trailer, dar si insertia unei melodii romanesti care ne-a bucurat tare mult.

 

Pina nu este un film, este o experienta pe care poti sa alegi s-o traiesti si sa te bucuri de ea sau pe care poti s-o ignori pentru ca nu-ti ofera nimic din lucrurile cu care Hollywood-ul ne-a obisnuit. Pina este o capodopera doar daca alegi s-o vezi asa, dar stim sigur ce este aceasta realizare: o dovada a faptului ca dansul poate fi eliberator si ca este o arta dintre cele mai frumoase. Marturie stau multe dintre spectacolele surprinse in film care reusesc sa vrajeasca repede.

Recomandam sa dati o sansa acestui experiment si, nu uitati: "dansati, dansati, altfel suntem pierduti".



Nici un comentariu inca vrei sa comentezi?

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

Filme


Cinefili

Care este trilogia preferata?
|Rezultate|Alte sondaje