Midnight in Paris - cronica film
Midnight in Paris este mai mult decat un film: este o calatorie perfecta, un vis adus cadou de Mos Ene si cea mai inedita propunere de escapism vazuta de curand pe marile ecrane. Ultima creatie a maestrului Woody Allen isi invita spectatorii sa se scalde intr-un butoi de aventuri fantastice si pline de misticism peste care domina romantismul unui Paris in diverse epoci si nuante.
La Midnight in Paris nu ai cum sa nu te indragostesti de personaje, sa te fascineze povestea si sa te distreze tot ce e rupt de realism si adus la gradul de suprarealism in toate intelesurile acestui termen. Pornind de la un cuplu clasic de americani vrajiti de ideea Parisului, filmul indrazneste sa mearga mai departe de standardele unei comedii romantice si sa sara de la epoca la epoca mai ceva ca la sotron.
Woody Allen se joaca cu mintea noastra si ne pune sa traversam Parisul anilor '20, apoi belle epoque-ul si ne ofera chiar si o mica incursiune la palatul lui Ludovic pe vremea cand Regele Soare inca mai stralucea. Fascinatia pentru alte vremuri trecuta prin filtrul personajului principal (Owen Wilson) ne este servita printr-o poveste multiculturala si prin intlaniri de grad inalt cu spuma artelor de pretutindeni.
Mai exact, scriitorul in devenire jucat de Wilson ajunge la baluri si la sindrofii in care gazde si invitati sunt reprezentantii elitisti ai artelor frumoase printre care Dali, Bunuel, Hemingway, cuplul Fitzgerald, Picasso, Gauguin si multi, multi altii. Fara prea multe explicatii, Parisul se transforma odata ce bate orologiul ora 00:00. Orasul devine fericita victima a unei metamorfoze care ar cuceri orice turist cu putin simt nostalgic.
Intr-un astfel de cadru ajungem sa bem whisky cu oameni care au schimbat traseul literaturii, picturii sau filmului, ajungem sa auzim replici celebre inainte ca acestea sa devina citate faimoase. Filmul abunda de referinte culturale, un amalgam de dedesubturi despre personaje celebre si detalii inspirate din munca lor pe care, de multe ori, e posibil sa nu le relationezi imediat cu explicatia per se. Dar Midnight in Paris nu e un test de cultura generala (desi multi l-au tratat ca atare la vizionare), e un film care deconecteaza spectatorul prin conectarea cu un trecut fabulos si fermecator.
Pentru ca vorbim de Woody Allen, umorul frumos e ca la el acasa, invitat de seama in dialogurile personajelor, si ele destul de bine conturate. Si asta pentru ca regizorul trebuia sa demonstreze prin arma-i cea mai de pret ca avea un motiv puternic sa nu renunte la film pe care deja il abandonase in 2006 din motive financiare. Si ca sa intelegeti ca Midnight in Paris e un film cu mot, va spunem ca este prima productie a lui Woody Allen realizata digital si nu prin tehnica traditionala fotochimica.
Parca, parca ca am fi optat pentru altcineva in rolul scriitorului care tot da rateuri si ajunge sa aiba cea mai mare portie de inspiratie, dar nu putem spune ca Owen Wilson a facut un rol mediocru, devenindu-ne chiar simpatic spre final. Marion Cotillard a fost eleganta si incantatoare ca in fiecare rol al ei, iar Rachel McAdams a incercat sa se apropie in nuante mai pale de performanta frantuzoaicei. Ne-au placut mult si micile interventii ale lui Kathy Bates, Adrien Brody care a dat viata unui Dali perfect, dar si micul joc al lui Carla Bruni care a oferit autenticitate atmosferei unui Paris modern.
sursa foto: hmultiplex.ro
Midnight in Paris este clar un film pe care trebuie sa-l vedeti in orice formula: singuri cand va simtit deprimati, in cuplu, cu parintii, cum vreti voi, doar sa-l vedeti pentru ca va va fermeca si va va face sa va indragostiti: o data sau inca o data de Paris, acest oras fantezie, inca o data de Woody Allen si pentru totdeauna de povestea din film.
Si ca sa sintetizam totul, va lasam cu melodia care ne-a impanzit auzul la film si de care nici ca vrem sa mai scapam pentru ca asta face Midnight in Paris, ne spune "Let's fall in love...":
Nu uitati, Midnight in Paris are premiera pe 2 septembrie.
La Midnight in Paris nu ai cum sa nu te indragostesti de personaje, sa te fascineze povestea si sa te distreze tot ce e rupt de realism si adus la gradul de suprarealism in toate intelesurile acestui termen. Pornind de la un cuplu clasic de americani vrajiti de ideea Parisului, filmul indrazneste sa mearga mai departe de standardele unei comedii romantice si sa sara de la epoca la epoca mai ceva ca la sotron.
Woody Allen se joaca cu mintea noastra si ne pune sa traversam Parisul anilor '20, apoi belle epoque-ul si ne ofera chiar si o mica incursiune la palatul lui Ludovic pe vremea cand Regele Soare inca mai stralucea. Fascinatia pentru alte vremuri trecuta prin filtrul personajului principal (Owen Wilson) ne este servita printr-o poveste multiculturala si prin intlaniri de grad inalt cu spuma artelor de pretutindeni.
Mai exact, scriitorul in devenire jucat de Wilson ajunge la baluri si la sindrofii in care gazde si invitati sunt reprezentantii elitisti ai artelor frumoase printre care Dali, Bunuel, Hemingway, cuplul Fitzgerald, Picasso, Gauguin si multi, multi altii. Fara prea multe explicatii, Parisul se transforma odata ce bate orologiul ora 00:00. Orasul devine fericita victima a unei metamorfoze care ar cuceri orice turist cu putin simt nostalgic.
Intr-un astfel de cadru ajungem sa bem whisky cu oameni care au schimbat traseul literaturii, picturii sau filmului, ajungem sa auzim replici celebre inainte ca acestea sa devina citate faimoase. Filmul abunda de referinte culturale, un amalgam de dedesubturi despre personaje celebre si detalii inspirate din munca lor pe care, de multe ori, e posibil sa nu le relationezi imediat cu explicatia per se. Dar Midnight in Paris nu e un test de cultura generala (desi multi l-au tratat ca atare la vizionare), e un film care deconecteaza spectatorul prin conectarea cu un trecut fabulos si fermecator.
Pentru ca vorbim de Woody Allen, umorul frumos e ca la el acasa, invitat de seama in dialogurile personajelor, si ele destul de bine conturate. Si asta pentru ca regizorul trebuia sa demonstreze prin arma-i cea mai de pret ca avea un motiv puternic sa nu renunte la film pe care deja il abandonase in 2006 din motive financiare. Si ca sa intelegeti ca Midnight in Paris e un film cu mot, va spunem ca este prima productie a lui Woody Allen realizata digital si nu prin tehnica traditionala fotochimica.
Parca, parca ca am fi optat pentru altcineva in rolul scriitorului care tot da rateuri si ajunge sa aiba cea mai mare portie de inspiratie, dar nu putem spune ca Owen Wilson a facut un rol mediocru, devenindu-ne chiar simpatic spre final. Marion Cotillard a fost eleganta si incantatoare ca in fiecare rol al ei, iar Rachel McAdams a incercat sa se apropie in nuante mai pale de performanta frantuzoaicei. Ne-au placut mult si micile interventii ale lui Kathy Bates, Adrien Brody care a dat viata unui Dali perfect, dar si micul joc al lui Carla Bruni care a oferit autenticitate atmosferei unui Paris modern.
sursa foto: hmultiplex.ro
Midnight in Paris este clar un film pe care trebuie sa-l vedeti in orice formula: singuri cand va simtit deprimati, in cuplu, cu parintii, cum vreti voi, doar sa-l vedeti pentru ca va va fermeca si va va face sa va indragostiti: o data sau inca o data de Paris, acest oras fantezie, inca o data de Woody Allen si pentru totdeauna de povestea din film.
Si ca sa sintetizam totul, va lasam cu melodia care ne-a impanzit auzul la film si de care nici ca vrem sa mai scapam pentru ca asta face Midnight in Paris, ne spune "Let's fall in love...":
Nu uitati, Midnight in Paris are premiera pe 2 septembrie.
Tu ce parere ai?
Pentru a posta trebuie sa fii logat.