Lacasul ingerului - Festivalul filmului rus incepe bine

Ioana Moraru este corespondenta noastra temporara la Festivalul Filmului Rus care se desfasoara zilele astea la Studio si Eforie. Castigatoarea unei acreditari la Festival la concursul de pe metropotam, Ioana ne va scrie saptamana aceasta cateva cronici de film rusesc, incepand cu Lacasul ingerului / Pridel Angela, care a rulat vineri la Gala de deschidere a festivalului, in prezenta regizorului Nikolay Dreyden.



Trecand peste problemele tehnice din timpul proiectiei, filmul te prinde. Si nu in stilul anume creat al filmelor de Hollywood, nu, cu filmele rusesti nu se glumeste. Pentru ca te obliga sa te intorci spre interior, sa dai ochii cu tine si apoi sa privesti din interiorul tau spre interiorul personajelor. Cu alte cuvinte, e, am putea spune, un act de curaj sa vezi un film rus bun si sa-l digeri.

Si-atunci, cum sa nu te bucuri cand vezi inghesuiala de la Festivalul filmului rus? Ne putem mandri ca suntem un public cu bun gust, nu-i asa?

Revenim la film. Lucrurile arata cam asa: in anii 20, 1924 mai exact, serviciile secrete ruse reusesc sa infiltreze un agent intr-o manastire, pe o insulita de pe lacul Ladoga, cu scopul de a-l ucide pe seful armatei finlandeze. Insula, odata teritoriu rusesc, apartine acum finlandezilor. Maxim, agentul, reuseste sa treaca granita, dupa care se presupune ca trebuie sa omoare traducatorul care l-a ajutat. Numai ca e vorba despre o fetita de 11 ani, Jenia, si ca atare n-o omoara, mai mult, o ia cu el la manastire. Aici ei devin parte integranta si desi sub atenta supraveghere a soldatilor finlandezi care doresc ei insisi moartea generalului, Maxim alege sa nu-l ucida.

Trec anii si ajungem in 1939, inceputul celui de-al doilea razboi mondial. Maxim este acum calugar, Jenia a devenit o femeie a carei frumusete nu-l lasa indiferent si se pune chiar problema ca unul dintre ei sa paraseasca manastirea dina cest motiv. Numai ca vin bombardamentele, insula redevine pamant rusesc si calugarii sunt nevoiti sa plece. Maxim, desenator foarte talentat se intoarce dupa caietul sau de schite, este gasit tocmai de catre cei care-l trimisesera in misiune si este impuscat. Jenia, care simte pericolul, se intoarce dupa el si-l cara afara din manastire inainte de intoarcerea armatei ruse. Astfel ca Maxim moare inconjurat de calugari. Si ca in orice film rusesc despre credinta, finalul poarta amprenta revelatiei divine.

Dincolo de subiect, filmul ofera cateva scene memorabile: scena cand Maxim il impusca pe preotul care-i semnase scrisoarea de trimitere la manastire sau scena cand calugarii parasesc manastirea, pe gheata, cu icoanele sub brat.

Regizorul Nikolay Dreyden, prezent la gala de deschidere, a uimit publicul roman nu numai prin valoarea si profunzimea filmului, in ciuda faptului ca are numai 30 de ani, ci si prin modestia cu care si-a exprimat simplu bucuria de a se afla la festival.

Retinem numele catorva actori pe care ii vom revedea, poate, la urmatoarele editii ale festivalului: Alexei Morozov, in rolul lui Maxim, Maria Reznic, in rolul copilei Jenia, Emilia Spivak, in rolul Jeniei-adult.

Un articol de Ioana Moraru, corespondent metropotam (temporar) la Festivalul Filmului Rus.