Film: Neinfrant (Invictus)
It matters not how strait the gate,
How charged with punishments the scroll, I am the master of my fate;
I am the captain of my soul.
Astea sunt versurile care in a doua jumatate a filmului sunt repetate obsesiv si care pentru Francois Pienaar (Matt Damon), capitanul echipei de rugby a Africii de Sud, sunt mai tari decat Haka celor de la All Black. Dar nu despre puterile magice ale poeziei lui William Ernest Henley este vorba in cel mai recent film al lui Clint Eastwood, nu in totalitate. Neinfrant spune povestea adevarata a lui Nelson Mandela (Morgan Freeman) aflat la inceputul mandatului si care are misiunea aproape imposibila de a-si unifica poporul divizat din cauza apartheid-ului.
Ca intr-o reclama la articole sportive, Mandela incearca sa stearga discriminarile rasiale si economice prin limbajul universal al sportului si pariaza soarta tarii sale pe echipa nationala de rugby - o echipa foarte slaba, urata de catre toti sud-africanii de culoare si cu moralul la pamant. Echipa condusa de Pienaar trebuie sa castige Campionatul Mondial de Rugby gazduit de Africa de Sud, pentru ca planul lui Mandela sa functioneze (si sa castige Nobelul pentru Pace).
Filmul se construieste din multe clisee, care indulcesc cam mult povestea - un exemplu ar fi baietelul de culoare care la inceputul filmului uraste echipa nationala de rugby, dar pe parcursul filmului incepe sa fie din ce in ce mai interesat de soarta echipei, pentru ca la final sa ajunga sa dea mingea rotunda pe cea ovala. Dar daca nu aveti un stomac sensibil la asemenea dulcegarii (sau la combinatii de genul rugby, poezie, politica), filmul va functiona intocmai cum a fost gandit si va va duce de la agonie la extaz, alaturi de echipa Africii de Sud.
Pienaar reuseste sa-si depaseasca complexele si frustrarile tratandu-se cu poezia pe care i-o spune Mandela, iar alaturi de capitanul lor "poetizat" echipa de rugby triumfa si poporul incepe sa se imbratiseze, indiferent de culoarea pielii.
Invictus nu este excelent, chiar daca are trei "grei" in combinatie: (povestea lui) Mandela, (interpretarea lui) Freeman si (viziunea lui) Eastwood, dar este numai bun pentru cei care vor sa li se spuna o poveste adevarata (si idealizata la maximum), despre cum se sterge ura dintre oameni, despre cum motivezi oamenii sa isi depaseasca limitele si despre un Mandela pe care Eastwood l-a transformat intr-un Ronaldinho al politicii mondiale.
How charged with punishments the scroll, I am the master of my fate;
I am the captain of my soul.
Astea sunt versurile care in a doua jumatate a filmului sunt repetate obsesiv si care pentru Francois Pienaar (Matt Damon), capitanul echipei de rugby a Africii de Sud, sunt mai tari decat Haka celor de la All Black. Dar nu despre puterile magice ale poeziei lui William Ernest Henley este vorba in cel mai recent film al lui Clint Eastwood, nu in totalitate. Neinfrant spune povestea adevarata a lui Nelson Mandela (Morgan Freeman) aflat la inceputul mandatului si care are misiunea aproape imposibila de a-si unifica poporul divizat din cauza apartheid-ului.
Ca intr-o reclama la articole sportive, Mandela incearca sa stearga discriminarile rasiale si economice prin limbajul universal al sportului si pariaza soarta tarii sale pe echipa nationala de rugby - o echipa foarte slaba, urata de catre toti sud-africanii de culoare si cu moralul la pamant. Echipa condusa de Pienaar trebuie sa castige Campionatul Mondial de Rugby gazduit de Africa de Sud, pentru ca planul lui Mandela sa functioneze (si sa castige Nobelul pentru Pace).
Filmul se construieste din multe clisee, care indulcesc cam mult povestea - un exemplu ar fi baietelul de culoare care la inceputul filmului uraste echipa nationala de rugby, dar pe parcursul filmului incepe sa fie din ce in ce mai interesat de soarta echipei, pentru ca la final sa ajunga sa dea mingea rotunda pe cea ovala. Dar daca nu aveti un stomac sensibil la asemenea dulcegarii (sau la combinatii de genul rugby, poezie, politica), filmul va functiona intocmai cum a fost gandit si va va duce de la agonie la extaz, alaturi de echipa Africii de Sud.
Pienaar reuseste sa-si depaseasca complexele si frustrarile tratandu-se cu poezia pe care i-o spune Mandela, iar alaturi de capitanul lor "poetizat" echipa de rugby triumfa si poporul incepe sa se imbratiseze, indiferent de culoarea pielii.
Invictus nu este excelent, chiar daca are trei "grei" in combinatie: (povestea lui) Mandela, (interpretarea lui) Freeman si (viziunea lui) Eastwood, dar este numai bun pentru cei care vor sa li se spuna o poveste adevarata (si idealizata la maximum), despre cum se sterge ura dintre oameni, despre cum motivezi oamenii sa isi depaseasca limitele si despre un Mandela pe care Eastwood l-a transformat intr-un Ronaldinho al politicii mondiale.
Tu ce parere ai?
Pentru a posta trebuie sa fii logat.