Festivalul Filmului Rus: Soarele alb al desertului
In antepenultima zi a Festivalului Filmului Rus, metropotamul si-a zis sa vada si o pelicula mai “comerciala”. Asa ca s-a dus la Studio sa admire cadane si sa caste gura la banditi orientali, la a doua proiectie a ostern-ului Soarele alb al desertului (1969). Cu ce impresii a plecat de la acest “film cult”, vedeti mai jos.
Mai vizionasem cam un sfert din filmul lui Vladimir Motyl, dar pelicula proiectata aseara, din Arhiva Nationala de Filme, m-a surprins de la inceput! Neplacut, prin stridentele sonore din altfel superbul generic (cred ca organizatorii ar fi trebuit sa ceara o copie mai buna din Rusia). Mai departe, insa, sunetul nu a pus probleme, iar la o imagine cu zgarieturi si punctulete ma asteptam.
sursa
Spoiler warning
Filmul arata cum Sukhov (Anatoli Kuznețov), un soldat cu dor de casa si de a sa Katerina Mateyevna, este nevoit sa ramana in desertul Karakum. Pentru ce si pentru cine? Pentru cauza revolutionara si pentru un grup de "tovarase femei" (cadane), care risca sa fie ucise de seful local Abdullah, aliat cu albgardistii.
Sukhov face fata cu bine incercarilor, ba chiar ramane fidel sotiei, printre atatea tentatii. Alaturi de el, in lupta cu Abdullah, vin neexperimentatul soldat Petruka si localnicul Sayid (Spartak Mişulin), caruia Sukov ii salveaza viata intr-o scena memorabila (vezi mai jos). Un aliat surpriza este fostul vames imperial Vereșceaghin (Pavel Luspekaev, cel mai bun actor din film, alaturi de Kuznetsov).
Asa cum apare in descrierea wikipedia, filmul este un mix de comedie cu aventuri. Ce functioneaza din aceste ingrediente pentru publicul roman? Partea de comedie, da, gratie unor poante memorabile. Preferata mea: cand un alb-gardist, venit la Veresceaghin dupa grenade, e dat afara pe geam. Ca sa dreaga busuiocul, spune insotitorului sau ca “grenadele (...) sunt pe alt sistem” (alte replici din film faimoase printre rusi, aici).
Partea de actiune, insa, trece mai greu testul timpului. Povestea este frumos construita, printre scenaristi aflandu-se si Rustam Ibragimbegov (autor, alaturi de Mihalkov, al scenariului pentru oscarizatul "Soare inselator"). Scenele cu impuscaturi si cascadoriile, cu gesturi exagerate si urlete, au provocat rasul publicului de aseara. Rezista insa imaginile; cele prin care directorul de imagine Eduard Rozovsky contureaza un orient sovietic poate simplificat, dar credibil, sau prin care schiteaza universul casei lui Veresceaghin- o oaza de aristocratie rusa, prinsa intre desert si mare.
Imaginile sunt insotie de muzica lui Isaac Şvarţ. Frumoasa, dar se repeta. Astfel incat am avut sansa de a invata pe dinafara versurile (en) scrise de Bulat Okudjava pentru “Onorata doamna noroc” (vezi mai sus; un hit lansat de film)- sansa pe care am ratat-o, poate si pentru ca traducerea cantecului a lipsit (cu exceptia unei strofe).
In concluzie, o proiectie cu probleme a unui film care poate satisface, macar in parte, spectatorul contemporan. Chiar si pe cel roman, care nu stie pe dinafara nici o replica si nu asociaza filmul cu cosmonautii sovietici.
Mai vizionasem cam un sfert din filmul lui Vladimir Motyl, dar pelicula proiectata aseara, din Arhiva Nationala de Filme, m-a surprins de la inceput! Neplacut, prin stridentele sonore din altfel superbul generic (cred ca organizatorii ar fi trebuit sa ceara o copie mai buna din Rusia). Mai departe, insa, sunetul nu a pus probleme, iar la o imagine cu zgarieturi si punctulete ma asteptam.
sursa
Spoiler warning
Filmul arata cum Sukhov (Anatoli Kuznețov), un soldat cu dor de casa si de a sa Katerina Mateyevna, este nevoit sa ramana in desertul Karakum. Pentru ce si pentru cine? Pentru cauza revolutionara si pentru un grup de "tovarase femei" (cadane), care risca sa fie ucise de seful local Abdullah, aliat cu albgardistii.
Sukhov face fata cu bine incercarilor, ba chiar ramane fidel sotiei, printre atatea tentatii. Alaturi de el, in lupta cu Abdullah, vin neexperimentatul soldat Petruka si localnicul Sayid (Spartak Mişulin), caruia Sukov ii salveaza viata intr-o scena memorabila (vezi mai jos). Un aliat surpriza este fostul vames imperial Vereșceaghin (Pavel Luspekaev, cel mai bun actor din film, alaturi de Kuznetsov).
Asa cum apare in descrierea wikipedia, filmul este un mix de comedie cu aventuri. Ce functioneaza din aceste ingrediente pentru publicul roman? Partea de comedie, da, gratie unor poante memorabile. Preferata mea: cand un alb-gardist, venit la Veresceaghin dupa grenade, e dat afara pe geam. Ca sa dreaga busuiocul, spune insotitorului sau ca “grenadele (...) sunt pe alt sistem” (alte replici din film faimoase printre rusi, aici).
Partea de actiune, insa, trece mai greu testul timpului. Povestea este frumos construita, printre scenaristi aflandu-se si Rustam Ibragimbegov (autor, alaturi de Mihalkov, al scenariului pentru oscarizatul "Soare inselator"). Scenele cu impuscaturi si cascadoriile, cu gesturi exagerate si urlete, au provocat rasul publicului de aseara. Rezista insa imaginile; cele prin care directorul de imagine Eduard Rozovsky contureaza un orient sovietic poate simplificat, dar credibil, sau prin care schiteaza universul casei lui Veresceaghin- o oaza de aristocratie rusa, prinsa intre desert si mare.
Imaginile sunt insotie de muzica lui Isaac Şvarţ. Frumoasa, dar se repeta. Astfel incat am avut sansa de a invata pe dinafara versurile (en) scrise de Bulat Okudjava pentru “Onorata doamna noroc” (vezi mai sus; un hit lansat de film)- sansa pe care am ratat-o, poate si pentru ca traducerea cantecului a lipsit (cu exceptia unei strofe).
In concluzie, o proiectie cu probleme a unui film care poate satisface, macar in parte, spectatorul contemporan. Chiar si pe cel roman, care nu stie pe dinafara nici o replica si nu asociaza filmul cu cosmonautii sovietici.
Tu ce parere ai?
Pentru a posta trebuie sa fii logat.