Felicia, inainte de toate

Filmele romanesti obisnuiesc sa provoace nostalgie, sa ne aminteasca/ ne explice cum era in vremuri comuniste (laitmotiv pentru multe dintre productiile autohtone) sau sunt pur si simplu o oglinda a realitatii pe care o traim sau pe care am cunoscut-o candva. De multe ori, se intampla sa ne regasim in aceste pelicule si sa le savuram tocmai pentru ca ne identificam cu situatiile din film si cu povestile personajelor; plus, sa nu uitam limbajul delicios din cam orice film romanesc pe care nicio subtitrare nu il poate reda cu exactitate.

In peisajul cinematografiei romanesti a aparut un nou film care reuseste sa emotioneze spectatorul chiar daca, la baza, are o poveste simpla: Felicia, inainte de toate. Productia lui Razvan Radulescu si a Melissei de Raaf, premiata la TIFF pentru "Cel mai Bun Scenariu", "Cea mai Buna Interpretare" (Ozana Oancea) si "Premiul Zilelor Filmului Romanesc pentru Debut" (tot Ozana Oancea) s-a derulat si in fata ochilor Metropotamului, ieri, la Cinema Union, la vizionarea de presa pentru new media si bloggeri.



De mult timp nu am mai ras atat la un film ca apoi s-o dam in introspectii si sa ne cufundam in ganduri si remuscari asa cum am facut ieri la "Felicia, inainte de toate". Povestea urmareste la nivel profund transformarile unei femei care a plecat din Romania in '89 si care nu isi mai gaseste locul alaturi de parintii ei batrani si nici nu mai are rabdarea de a se adapta la mediul pe care l-a abandonat.

Felicia, personajul principal, isi viziteaza parintii o data pe an; ultima vizita, cea relatata in film, ne-o arata pe ea cum incearca sa lase lucrurile in ordine acasa si cum incearca sa rezolve si problemele de peste hotare. Subiectul, in aparenta banal, este controversat si da nastere unor monstri in relatiile interumane in urma unor frustrari nerostite la timp si criogenate in conversatii de curtoazie.



Desi ca spectator asisiti doar la cateva ore din existenta familiei Mateescu, la finalul filmului vei avea impresia ca ai trait toata viata alaturi de aceste personaje si ca le-ai urmarit ca un Big Brother de-a lungul existentei lor. Filmul incepe lent si nu pare sa duca nicaieri; o vedem pe Felicia pregatindu-se de plecarea in Olanda, o auzim vorbind in imposibila olandeza cu fostul sot, vedem familia la masa si actiunea nu pare sa se grabeasca catre marele final.

Abia cand Felicia pierde avionul, ni se dezvaluie adevaratul personaj; remarcam schimbarea ei dintr-o fiinta calma si intelegatoare intr-un copil maturizat prea devreme cu multi nervi pe care ii varsa in curtea mamei. Inca de pe la inceputul filmului poti sa preconizezi rabufnirea acestei femei care trebuie sa se descurce singura si care are in grija un tata bolnav, o mama grijulie doar la nivel aparent si are si un copil in tara de adoptie.



Filmul iti va aminti de propria ta relatie cu parintii prin scene clasice precum: mama care pompeaza cu mancare in copii, preocuparea casnica de a pune lucrurile la loc si de a mai incropi ceva pentru casa, parintii fata cu tehnologia si copiii pentru care folosirea unui telefon mobil este cel mai banal aspect al comunicarii moderne.

Replicile din film sunt cele auzite de-a lungul copilariei fiecaruia (copilarie insemnand aici si perioada adulta doar ca este traita alaturi de parinti): "nu mai manca tampenii (cereale) inainte de masa", "lasa punga asta ca e mai rezistenta, ia-o pe asta", "eu am adus pe masa sa se manance, nu sa arunc".

Preocuparea parintilor ca totul sa fie in regula si nevoia de a se simti utili au o doza de dramatism dupa ce decojim scoarta comica a dialogului: tatal Feliciei, bolnav si batran incearca sa o ajute pe fiica sa asa cum poate cand aceasta pierde avionul. El da un telefon unui prieten mai vechi care are relatii la aeroport si are impresia ca totul se va rezolva asa. Mama insista pe obsesia de a incerca si la Tarom, vrea sa-i dea un pachetel pentru drum fetitei si sa-i dea si niste marmelada ca sa aiba Olanda.



Imposibilitatea de a intelege vremurile moderne, afinitatea pentru brandurile nationale, ingenuitatea cu care "batranii" trateaza niste situatii complicate, toate acestea demasca o generatie depasita care inca procedeaza dupa reguli de moda veche si care nu percepe gravitatea unor lucruri sau pretul anumitor produse/ servicii. Metoda simplista a parintilor de a incerca sa rezolve niste probleme reuseste sa o innebuneasca pe Felicia si sa provoace certuri in familie.

Dezbracarea unei generatii batrane ne arata goliciunea unor oameni simpli care nu inteleg de ce e asa si nu e ca ei. Desi aceste scene se bazeaza pe replici care starnesc rasete in sala, la o analiza mai in detaliu, e imposibil sa nu te emotionezi si sa nu te gandesti de doua ori inainte sa te enervezi si sa tipi la parintii care bat pasul pe loc si care nu alearga in ritmul tau.



"Felicia, inainte de toate" este un film extraordinar care reuseste sa atinga coardele sensibile ale oricarui spectator. Dupa o sesiune de rasete, filmul pune pe tava dramatismul unei familii in care distanta aduce cu sine portia de nefericire. Aplaudam creatia lui Razvan Radulescu si a Melissei de Raaf, acest film in care lentoarea filmarii nu deranjeaza si in care incetineala dialogului este doar un punct de sprijin pentru a intelege mai bine mesajul filmului.

De asemena, este de admirat portretul facut romanului care a plecat in afara, tablou care nu se incurca in stereotipii si clisee de imagine; Felicia nu este nici capsunara tipica, nici arivista de Occident si nu este nici femeia care si-a uitat patria, limba si neamul. Pe aceeasi idee, una dintre cele mai induiosatoare replici din film este rugamintea tatalui catre Felicia: "sa nu-l lasati sa-si uite limba tarii" (n.r- legat de fiul Feliciei).

Trebuie sa vezi "Felicia, inainte de toate" si, inainte de vizionare, incearca sa gasesti rabdarea sa-l savurezi pentru ca povestea incepe lent si dureaza mult (2 ore), dar, cu putintica rabdare, chiar daca filmul se misca incet, o sa-ti ajunga repede la suflet.