Elysium - un blockbuster bun si care instiga la un pic de comunism

Elysium, noul film al lui Neill Blomkamp, se situeaza undeva la intersectia dintre District 9 si Johnny Mnemonic, cu cateva elemente care aduc putin in memorie si filme precum Oblivion, Aeon Flux sau Real Steel.

Avem asa: o nava spatiala care vegheaza asupra Pamantului, un Matt Damon cu niste date criptate infipte adanc in creier si cu doar cateva zile de trait, o planeta Pamant pe moarte, dar si tehnologie care acum exista doar in faza de "posibil peste vreo 1000 de ani" (nava spatiala din film a fost prezentata si explicata pe larg intr-un numar din National Geographic si este o idee ce dateaza din 1975), o utopie / distopie si o conspiratie care sa incline balanta in favoarea uneia sau alteia, plus niste exoschelete bad ass (care exista in faza de prototip).

Dar, mai presus de toate, avem un Matt Damon suparat , asa cum nu l-am mai vazut de la Bourne incoace - un bad boy care incearca sa devina good boy, dar nu este lasat de fel.

Pe scurt: in anul 2154, gaura dintre bogati si saraci s-a largit in asemenea hal incat unii stau pe o nava spatiala la zeci de mii de km deasupra Pamantului, iar ceilalti in mizerie si toxicitate pe planeta. Nu e greu de ghicit cine sta unde, nu? Spre acest gen de societate ne si indreptam in capitalismul actual, credeti voi ce vreti...

Pe nava spatiala bogatanii au toata tehnologia necesara pentru a vindeca orice boala si pentru a trai in opulenta si lux (pana si navele cu care fac naveta pe Pamant sunt Buggati), dar nu o impart cu restul plebei. Pentru ca ce s-ar intampla atunci? Toata lumea ar fi egala... si deja miroase a comunism, nu?

Ei bine, aici intra Matt Damon in peisaj, care dupa ce este exploatat la maximum in fabrica in care lucreaza, iradiat si lasat sa moara cu doar un pumn de pastile care sa-i mai taie din greata, decide sa faca o calatorie pana pe Elysium si sa-si schimbe soarta. Pe drum incepe sa mai ia cativa oameni dupa el si pentru a incerca sa faca sa fie bine si pentru ei. Si, intr-un final, ajunge sa incerce sa faca sa fie bine pentru toata lumea, sa-i faca pe toti egali. 

In cale ii stau Jodie Foster, in rolul Ministrului Apararii de pe Elysium, si Sharlto Copley, in rolul unui mercenar psihopat si caruia ii face placere sa taie-n stanga si-n dreapta. Pe langa acestia, mai avem si cativa roboti, dar care cad in plan secund odata cu intrarea lui Copley in scena (care, apropo, face un rol excelent).

Efectele speciale sunt minunate, povestea este cam romantata si previzibila, dar nu suparator de tare. Actorii joaca bine spre excelent, iar decorurile sunt realizate incredibil de realist. Daca mai punem si ca filmul este presarat de la un cap la altul cu scene de actiune care te mai fac sa scapi cate un "wow!", atunci va puteti da si singuri seama ca Elysium este un blockbuster ce merita vazut (mei ales pe ecranul de la IMAX, chiar daca doar 2D).