Documentar - Dancing Dreams (2010)
Nu trebuie sa fii dansator sau iubitor de dans contemporan ca sa admiri opera unui coregraf ce si-a spus cuvantul pe scena artistica moderna. Documentarul Dancing Dreams te invita, indiferent de pregatirea profesionala pe care o ai, sa mergi pas la pas cu un grup de tineri neexperimentati in arta dansului, care si-au propus sa monteze coregrafia Pinei Bausch Kontakthof din 1978.
Dancing Dreams transpare intr-o prima faza ca un document ce poate sta marturie in realizarea unei biografii a coregrafei Pina Bausch, cu atat mai mult cu cat reprezinta ultima aparitie pe film a dansatoarei, inainte de a se stinge fulgerator din viata acum 2 ani. In iunie 2009 s-a descoperit ca are o forma de cancer galopant, iar la 5 zile dupa diagnostic, Pina Bausch inchidea ochii.
Documentarul realizat de Rainer Hoffmann si Anne Linsel urmareste selectarea unui grup de 40 de adolescenti germani, cu varste cuprinse intre 14 si 18 ani, care sub indrumarea dansatoarelor Jo-Ann Endicott si Benedicte Billiet si supravegherea Pinei Bausch au remontat spectacolul Kontakthof din 1978.
Lentila regizorala surprinde in aceasta productie atat stangacia tinerilor incepatori, cat si pasiunea pe care o capata pe parcursul proiectului, descoperindu-si propriile corpuri si identitati fizice si spirituale. Metodele coregafei si modul in care elevii ajung sa se descopere pe sine insisi devin un spectacol de sine statator, paralel cu subiectul documentarului.
.
Pina Bausch a fost foarte reticenta de-a lungul anilor in acceptarea filmarilor, insa Annei Linsel i-a permis sa se apropie de proiectul pe care il initiase in 2007. Cele doua se cunosteau de aproape 30 de ani, dinainte de Kontakthof, iar Linsel era deja la curent cu experimentul din 2000 al coregrafei germane, ce a presupus montarea aceluiasi dans la Taztheater Wuppertal, cu persoane de varsta a treia. Spectacolul ce a rezultat a fost un succes despre care se vorbeste si astazi, drept urmare Dancing Dreams a pornit la drum cu dreptul.
Ce este frumos la un documentar este ca nu poate da gres si foarte rar ii este la indemana unui critic sa se apropie de o asemenea realizare. Tot ce se poate comenta pe baza unei productii de gen este daca si-a atins scopul ante-mentionat sau nu. Dancing Dreams a facut mai mult decat sa isi atinga scopul, capatand in urma trecerii in nefiinta a Pinei Bausch o noua semnificatie. Frumusetea si arta ajung sa se imbine cu nostalgia si cu dovada existentei unuia dintre cei mai importanti coregrafi ai secolului trecut. Maiestria Pinei, rabdarea si ambitia devin superlative care se subinteleg din context si din imagine, caci declarate in fata camerei ar fi doar o caracterizare morala demna de abecedar.
Sadic cercetand, ne-am dat seama de posibilitatea ca documentarul de fata sa nu mai fi avut aceeasi valoare daca lansarea sa nu ar fi fost precedata de moartea Pinei Bausch. Judecand, insa, dupa legile care dicteaza firescul in Univers realizam ca Dancing Dreams are un rol mai mare decat experimentul propus de coregrafa. Publicul este invitat sa isi puna intrebari de genul: de ce a fost ca tocmai acest proiect sa fie ultimul din viata ei? de ce a inceput cu o distributie de peste 65 de ani, iar pentru posteritate a rams cel cu adolescentii de pana in 18 ani? Pana la urma, dansul este mai mult decat expresivitate corporala si non-limbaj; este filozofie pura, iar uneori, o arta mistica.
Noi va recomandam sa il vedeti cat de curand. Vineri, pe 27 mai, va avea premiera in Bucuresti, lansarea fiind sustinuta de si Centrul National al Dansului Goethe-Institut.
Dancing Dreams transpare intr-o prima faza ca un document ce poate sta marturie in realizarea unei biografii a coregrafei Pina Bausch, cu atat mai mult cu cat reprezinta ultima aparitie pe film a dansatoarei, inainte de a se stinge fulgerator din viata acum 2 ani. In iunie 2009 s-a descoperit ca are o forma de cancer galopant, iar la 5 zile dupa diagnostic, Pina Bausch inchidea ochii.
Documentarul realizat de Rainer Hoffmann si Anne Linsel urmareste selectarea unui grup de 40 de adolescenti germani, cu varste cuprinse intre 14 si 18 ani, care sub indrumarea dansatoarelor Jo-Ann Endicott si Benedicte Billiet si supravegherea Pinei Bausch au remontat spectacolul Kontakthof din 1978.
Lentila regizorala surprinde in aceasta productie atat stangacia tinerilor incepatori, cat si pasiunea pe care o capata pe parcursul proiectului, descoperindu-si propriile corpuri si identitati fizice si spirituale. Metodele coregafei si modul in care elevii ajung sa se descopere pe sine insisi devin un spectacol de sine statator, paralel cu subiectul documentarului.
.
Pina Bausch a fost foarte reticenta de-a lungul anilor in acceptarea filmarilor, insa Annei Linsel i-a permis sa se apropie de proiectul pe care il initiase in 2007. Cele doua se cunosteau de aproape 30 de ani, dinainte de Kontakthof, iar Linsel era deja la curent cu experimentul din 2000 al coregrafei germane, ce a presupus montarea aceluiasi dans la Taztheater Wuppertal, cu persoane de varsta a treia. Spectacolul ce a rezultat a fost un succes despre care se vorbeste si astazi, drept urmare Dancing Dreams a pornit la drum cu dreptul.
Ce este frumos la un documentar este ca nu poate da gres si foarte rar ii este la indemana unui critic sa se apropie de o asemenea realizare. Tot ce se poate comenta pe baza unei productii de gen este daca si-a atins scopul ante-mentionat sau nu. Dancing Dreams a facut mai mult decat sa isi atinga scopul, capatand in urma trecerii in nefiinta a Pinei Bausch o noua semnificatie. Frumusetea si arta ajung sa se imbine cu nostalgia si cu dovada existentei unuia dintre cei mai importanti coregrafi ai secolului trecut. Maiestria Pinei, rabdarea si ambitia devin superlative care se subinteleg din context si din imagine, caci declarate in fata camerei ar fi doar o caracterizare morala demna de abecedar.
Sadic cercetand, ne-am dat seama de posibilitatea ca documentarul de fata sa nu mai fi avut aceeasi valoare daca lansarea sa nu ar fi fost precedata de moartea Pinei Bausch. Judecand, insa, dupa legile care dicteaza firescul in Univers realizam ca Dancing Dreams are un rol mai mare decat experimentul propus de coregrafa. Publicul este invitat sa isi puna intrebari de genul: de ce a fost ca tocmai acest proiect sa fie ultimul din viata ei? de ce a inceput cu o distributie de peste 65 de ani, iar pentru posteritate a rams cel cu adolescentii de pana in 18 ani? Pana la urma, dansul este mai mult decat expresivitate corporala si non-limbaj; este filozofie pura, iar uneori, o arta mistica.
Noi va recomandam sa il vedeti cat de curand. Vineri, pe 27 mai, va avea premiera in Bucuresti, lansarea fiind sustinuta de si Centrul National al Dansului Goethe-Institut.
Tu ce parere ai?
Pentru a posta trebuie sa fii logat.