Doctorul Moarte / You Don't Know Jack

Care e cel mai bun mod de a muri? Unii dintre noi ar alege ceva cu multa adrenalina, ceva ilegal sau ar vrea sa puna in scena vreo fantezie a unei dorinte inca netraite. Cei mai multi ar alege sa moara in somn, cu un stop cardiac linistit. Dar cum rareori mori asa cum iti doresti si cum cel mai adesea sfarsitul se intampla cand masinaria care ne tine in viata incepe sa se strice si sa dea rateuri, unii dintre noi nu au puterea sa astepte o moarte naturala si isi doresc una grabnica, sa le incheie suferintele. Adica se sinucid sau apeleaza la un medic pentru sinucidere asistata (daca procedura e legala in tara respectiva).
Doctorul Jack Kevorkian a ajutat 130 de oameni sa moara, pacienti cu boli incurabile care au incercat sa supravietuiasca o vreme, pana cand au ajuns la un moment critic si au spus "gata, eu vreau sa plec". Jack Kevorkian a trecut prin nenumarate procese din acest motiv, a scapat basma curata din majoritatea lor, pledand mereu pentru dreptul la moarte si acuzand sistemul juridic de obtuzitate si lipsa de empatie.
Viata lui (ultima parte, de la primul la ultimul pacient) a fost transpusa intr-un film, You Don't Know Jack, cu Al Pacino in rolul doctorului Kevorkian. In ultimul timp (dupa Negutatorul din Venetia) rolurile lui Pacino nu au fost prea insemnate, dar cel al Doctorului Moarte il readuce pe Pacino pe o treapta superioara a aprecierii noastre.
In varsta de 70 de ani, cat avea dr. Kevorkian cand a fost condamnat, carismaticul Pacino e complet transformat: cu parul carunt, cu ochelari cu rama groasa, garbovit si imbracat in pulovere, purtand cate o palariuta pleostita, Pacino arata ca un batranel obisnuit, cu o activitate neobisnuita. Si discrepanta dintre aspectul cam neglijent si activismul sau sustinut pentru dreptul de a muri fac din personajul lui Pacino o aparitie meritorie, un rol care il duce de la blandetea omului care iti arata intrerupatorul pentru stingerea luminii, ultima figura pe care o vei vedea vreodata, la vehementa activistului si medicului in sala de judecata.
Alaturi de el, in rolurile altor sustinatori ai cauzei, mai joaca Brenda Vaccaro (un rol foarte potrivit naturii sale, de sora protectoare), John Goodman (intr-un rol precum ii e si numele) si Susan Sarandon, si ea putin transformata, si de rol, dar si de varsta (64 de ani, pe care de altfel nu si-i arata de obicei).
Filmul, o productie HBO, a primit deja doua premii Emmy (dintre care unul pentru Al Pacino) in 2010, iar in 2011 este nominalizat la Golden Globes.
Premiera la HBO Romania a fost pe 9 ianuarie, ora 20:00, iar urmatoarea zi cand este programat e miercuri, 12 ian, ora 21:00. Vezi aici tot programul TV.
Mai jos aveti un interviu cu adevaratul Jack Kevorkian si avocatul sau si, alaturi, o parodie (pentru ca dr. Moarte a iscat tot soiul de reactii la vremea aceea) marca Jim Carrey:
.
Tu ce parere ai?
Pentru a posta trebuie sa fii logat.