DIAZ: Don't Clean Up This Blood - cronica de film

Filmul DIAZ: Don't Clean Up This Blood este, in prima instanta, un documentar despre lovitura anarhistilor din Genova, in timpul summit-ului politic G8. O mica rafuiala stradala a unor grupuri de tineri care devasteaza tot ce prind, incitand lumea la rebeliune.

Pe parcursul filmului insa, lucrurile se complica, e mai mult decat un documentar despre anarhie, intrucat faptele tinerilor provoaca furia si frustrarea jandarmilor obligati sa stopeze incidentul. Maniera in care acest conflict este oprit este nebanuit de cruda, iar tu, ca spectator, nu te astepti la ceva atat de surprinzator pentru un documentar: violenta din partea fortelor de ordine.

Filmul nu este pentru mironosite si nici pentru cei slabi de inima. Lasand la o parte, asadar, tema politica tratata, ni se deruleaza inaintea ochilor scene sangeroase si cumplite care arata adevarul brut. La sfarsitul filmului am aflat ca scenele prezentate sunt crampeie din inregistrarile martorilor si jurnalistilor care au luat parte la acea cumplita tortura din luna iulie 2001, altfel cu siguranta ar fi fost un thriller de-a dreptul socant pentru publicul cinefil.

Revenind la firul actiunii, in scoala Diaz se refugiaza o multime de tineri, majoritatea dintre ei neavand nici cea mai mica legatura cu incidentul provocat de anarhisti. Fortele de ordine ale unitatii 7 nu tin cont si calca in picioare tot ceea ce se afla in incinta scolii Diaz. Ba mai mult, cei batuti pana aproape de a fi bagati in coma sunt internati in spital, arestati apoi si supusi la umilinta in inchisoare.

Reprezentantul jandarmeriei mascheaza imensa greseala comisa de subalternii sai care pareau a fi lipsiti de ratiune, prezentand opiniei publice si presei false dovezi care ar fi stat de fapt la baza interventiei jandarmeriei: toti tinerii sunt anarhisti. 93 de tineri au fost batuti si arestati fara sa opuna rezistenta, noaptea de cosmar in care se petrec aceste lucruri odioase fiind numita si noaptea macelului mexican.

E un film crud cu trimitere la frustrarea umana: lovesti un om nevinovat pana aproape de moarte doar pentru ca furia din tine este inexplicabila si de nepotolit. Tot la sfarsitul filmului am aflat ca guvernul din Genova a inscris in lege tortura ca infractionalitate, in urma intamplarilor nefericite din acele zile.

In acest film nu exista un personaj central, ci mai multe; putem vorbi chiar de un personaj colectiv. Productia a luat premiul doi in cadrul Festivalului International de film din Berlin si merita vazut. Noua ne-a placut, desi am iesit din sala cu un zambet putin spart pe buze. E imposibil sa nu faci o conexiune cu vremurile in care traim, gandindu-ne la cele doua tabere: anarhistii si jandarmii. La mijloc, oamenii nevinovati, victimele oamenilor corupti si insetati de putere.

sursa foto: 1, 2.