Autobiografia lui Nicolae Ceausescu

Ce ne-ar fi spus Ceausescu despre el, daca il intrebam? Ca poporul il iubeste, ca sefii celor mai importante state il primesc cu bratele deschise, fastuos, ca e important pentru politica internationala, ca magazinele sunt pline cu mancare, ca tara se dezvolta frumos, apar fabrici, uzine, se construieste, ca are o familie minunata, ca viata culturala in tara e bogata si ca valorile socialismului sunt sfinte. Dictatorul avea o imagine idilica despre sine, traia intr-o lume paralela plina cu floricele si manifestari de iubire.

Tocmai de aceea titlul ales de Andrei Ujica se potriveste perfect. Prin ochiul atent si prietenos al camerei oficiale, se construieste biografia lui Ceausescu asa cum ar fi facut-o el. Frumoasa. Megalomanica. Ireala. Nimic din povestile clasice ale comunismului nu gasim aici, nimic din durerea oamenilor, nimic din saracie, nimic din cenzura. E Romania vazuta de Ceausescu si atat, o tara senina, fara probleme. Filmul incepe cu scene din proces pentru a se intoarce apoi in timp, la inceputurile carierei (destinului?) lui Ceausescu.

Autobiografia lui Nicolae Ceausescu inseamna trei ore de imagini de arhiva, fara explicatii, fara voice over, fara muzica. Doar filmari de arhiva montate, ca intr-un lung poem sau mai bine zis eseu cinematografic. Te gandesti ca e plictisitor? Nici ca poate fi mai gresit. Ceausescu isi construieste povestea singur, asa cum isi imagineaza realitatea. Cel putin aparent.

Povestea lui Ceausescu se compune intr-un puzzle dureros prin stralucirea lui, suprarealist pe alocuri, incredibil pentru cineva care nu a trait atunci. Il umanizeaza, dar intr-un sens ciudat, neverosimil. Aproape ca il compatimesti pentru naivitate si pentru perseverenta cu care si-a creat o lume paralela. Elena e mereu langa el, mai putin activa, dar al carei rol nu il vom cunoaste probabil niciodata in totalitate.

Sunt momente oficiale, cu Ceausescu vorbind de la balcon sau tinand cosciugul lui Gheorghe Gheorghiu Dej, plimbandu-se cu caleasca reginei Marii Britanii (singurul sef de stat care a avut onoarea asta, daca imi amintesc bine, dar motivele erau de natura economica, nu-l iubea atat de mult regina), cu Mao in China, raspunzand intrebarilor presei cehesti sau cand a venit Nixon in vizita in Romania. Sunt si momente de propaganda politica, cu Ceausescu primind felicitari de ziua lui sau in vizite in fabrici si santiere.

Poate cele mai interesante sunt insa momentele intime, bineinteles si ele de propaganda, dar parca mai naturale, cu o Elena Ceausescu ce joaca stangaci volei in rochie, cu familia prezidentiala la drumetie pe munte sau cu vaporasul pe mare, cu Nicu si Zoe sau cu parintii sau fratii lui Ceausescu.

Filmul are si momente comice, care au primit aplauzele publicului, precum discursul lui Ceausescu despre poezia socialista si dorinta romancelor de a citi astfel de creatii sau despre inutilitatii simbolismului in politic sau social, atata timp cat rostul lui e in arte, daca are vreun sens si acolo. Dar are si momente mai serioase, mai dure, cand realizezi cum i se schimba discursul sau ca dictatorul nu se vroia inamicul poporului, ci vorbim de un om caruia ii este ingradita perceptia.

Poate parea ciudat sa spui asta despre un film facut strict din imagini de arhiva, dar regizorul are un rol urias. L-a "pus" pe Ceausescu sa-si joace biografia. A construit povestea, i-a dat un sens, s-a jucat cu mintea noastra pornind de la mintea dictatorului. Selectia imaginilor, succesiunea, montajul, tensiunea, alternarea momentelor de grandoare politica cu cele de profunda intimitate familiara captiveaza privitorul. Nu mai e nevoie de nici un artificiu si de nici o explicatie.

De fapt, senzatia mea finala a fost ca nu e vorba de istorie in sensul clasic. Filmul este despre un om, nici prea inteligent dar nici chiar prost, puternic dar emotiv, care credea ca procedeaza bine si care parea sa ignore cu succes realitatea, un om cuprins de propria megalomanie si de propaganda din jurul lui, convins ca e sincera si ca o merita. Intamplator sau nu, omul Ceausescu a fost dictatorul Ceausescu iar raul facut e greu de masurat.

......

Lansarea filmului a avut loc la Sala Palatului aseara, dupa o intarziere de aproape o ora. Locul nici ca putea fi mai potrivit, vedeai sedintele congresului tinandu-se in Sala Palatului in film, tu erai acolo dupa zeci de ani si te amuzai. La intrare a fost expus biroul pe care Ceausescu il detinea in incinta cladirii, pe care erau puse colaje facute de artistul Ion B. ce faceau referire la perioada comunista. Daca nu ati apucat sa le vedeti pana acum, vi le recomandam, chiar sunt opere de arta, de altfel va recomandam si filmul despre viata artistului.

Cred ca a fost cel mai eterogen public pe care l-am vazut vreodata, de la persoane cunoscute gen Emil Constantinescu sau Mircea Cartarescu pana la elevi veniti cu clasa. Era interesant sa urmaresti si reactiile. Pustanii din spatele nostru comentau ce cool trebuie sa fi fost sa fii Ceausescu si ce misto erau spectacolele megalomanice, confundand-o pe Zoe cu Elena Ceausescu sau comentand profesionist cum se imbracau doamnele din film si se intrebau cine era ala, Gheorghiu Dej, dupa ce le-am zis noi ca el e "nenea din sicriu".

Se radea, se aplauda, publicul parea ca traieste intens filmul si multi din sala se identificau foarte bine cu imaginile prezentate. Altii comentau doct despre contextul politic. Unii isi aminteau si completau si, probabil, unii se recunoasteau in multimile din film.

Fiecare generatie care vede acest film il va interpreta diferit. Cei care au trait in comunism cunosc o realitate pe cei care s-au nascut dupa '90 sau spre sfarsitul anilor '80 nu au cum sa o inteleaga. Oricum l-ai lua este un film ce merita vazut, poate si pentru ca nu resimti cele 3 ore de pelicula.