Armistitiul / Peremirie
Ioana Moraru a fost corespondenta noastra temporara la Festivalul Filmului Rus care s-a desfasurat zilele trecute la Studio si Eforie. Castigatoarea unei acreditari la Festival la concursul de pe metropotam, Ioana ne-a scris cateva cronici de film rusesc.
Armistitiul a fost, poate, cel mai prost film de la festival. Cel putin din cate am vazut, cu siguranta e. La sfarsitul filmului, fara sa fi citit mica descriere despre regizoare din pliantul festivalului, m-am gandit ca trebuie sa fie vorba despre o tanara absolventa de cinema cu pile la Mosfilm, ca apoi sa aflu ca e de fapt o doamna cu o varsta respectabila, cu ceva experienta in cinema, apreciata pe plan national si chiar international, daca ne gandim ca a obtinut pentru cinematografia rusa primul Leopard de aur la festivalul de la Locarno, in 1989.
Subiectul filmului, daca se poate vorbi despre unul, consta de fapt intr-o inlantuire de scene fara prea mare lagatura intre ele, toate avandu-l in comun pe Egor, un tanar placut si in interior si in exterior, care umbla prin viata in cautarea unei identitati, am putea spune. Trimis de la serviciu intr-o misiune despre care nu ni se spune nimic intr-un oras care nu exista pe harta, el ajunge totusi acolo si deducem apoi ca este vorba chiar despre orasul natal. Aici o sa ia contact cu locuri vechi si noi, cu oameni cunoscuti si mai putin cunoscuti, se indragosteste de o fata, care se dovedeste a fi mai mult forma decat fond, isi ajuta tatal sa-si recupereze banii de la cei care-l jefuisera, ajuta niste preteni din copilarie sa fure cablu de pe stalpi si aproape ca moare.
Un mare plus pentru film si de altfel singurul lucru care m-a retinut pe scaun pana la final, a fost protagonistul filmului, Ivan Dobronravov, pe care il stim, poate, din “Intoarcerea”, unde l-a interpretat pe Ivan, baiatul cel mic.
Svetlana Proskurina, caci ea este regizoarea, reuseste o inlantuire de scene de 95 de minute, care daca ar fi fost transpusa in literatura, l-ar fi uimit probabil si pe Sartre. Scene nud pe care le gasesc gratuite, altele care tin mai mult de domeniul miticului care nu-si au locul intre celelalte (de exemplu, cand tovarasii sai il scufunda pe Egor in apa ca sa-si revina dupa ce fusese electrocutat, asistam la o scena de dans de cateva secunde careia nu stiu daca macar unul ditre specatatorii prezenti i-a putut gasi locul) - pe scurt un oarecare haos.
Tot din brosura festivalului am aflat ca aceasta rupere a firului narativ e una voita, regizoarea dorind sa se concentreze pe aspectele vizual si auditiv ale filmului. Foarte frumos. Intr-adevar sunetul a fost cat se poate de reusit, imaginile, luate strict pe scene, au fost si ele de un nivel ok, insa, cu riscul de a ma repeta, filmul e un mic haos.
Si punandu-mi intrebari cu privire la nivelul personal de intelegere a a ceea ce vedeam, m-am linistit vazand ca intreaga sala era in asentimentul meu.
Paradoxal, filmul a obtinut premiul pentru regie si pentru cea mai buna interpretare masculina la festivalul de film de la Soci. Cel de-al doilea binemeritat, intrucat Ivan Dobronravov a facut un rol nemaipomenit.
Un articol de Ioana Moraru, corespondent metropotam (temporar) la Festivalul Filmului Rus.
Alte cronici scrise de Ioana:
Lacasul ingerului / Pridel Angela
Tarul
Armistitiul a fost, poate, cel mai prost film de la festival. Cel putin din cate am vazut, cu siguranta e. La sfarsitul filmului, fara sa fi citit mica descriere despre regizoare din pliantul festivalului, m-am gandit ca trebuie sa fie vorba despre o tanara absolventa de cinema cu pile la Mosfilm, ca apoi sa aflu ca e de fapt o doamna cu o varsta respectabila, cu ceva experienta in cinema, apreciata pe plan national si chiar international, daca ne gandim ca a obtinut pentru cinematografia rusa primul Leopard de aur la festivalul de la Locarno, in 1989.
Subiectul filmului, daca se poate vorbi despre unul, consta de fapt intr-o inlantuire de scene fara prea mare lagatura intre ele, toate avandu-l in comun pe Egor, un tanar placut si in interior si in exterior, care umbla prin viata in cautarea unei identitati, am putea spune. Trimis de la serviciu intr-o misiune despre care nu ni se spune nimic intr-un oras care nu exista pe harta, el ajunge totusi acolo si deducem apoi ca este vorba chiar despre orasul natal. Aici o sa ia contact cu locuri vechi si noi, cu oameni cunoscuti si mai putin cunoscuti, se indragosteste de o fata, care se dovedeste a fi mai mult forma decat fond, isi ajuta tatal sa-si recupereze banii de la cei care-l jefuisera, ajuta niste preteni din copilarie sa fure cablu de pe stalpi si aproape ca moare.
Un mare plus pentru film si de altfel singurul lucru care m-a retinut pe scaun pana la final, a fost protagonistul filmului, Ivan Dobronravov, pe care il stim, poate, din “Intoarcerea”, unde l-a interpretat pe Ivan, baiatul cel mic.
Svetlana Proskurina, caci ea este regizoarea, reuseste o inlantuire de scene de 95 de minute, care daca ar fi fost transpusa in literatura, l-ar fi uimit probabil si pe Sartre. Scene nud pe care le gasesc gratuite, altele care tin mai mult de domeniul miticului care nu-si au locul intre celelalte (de exemplu, cand tovarasii sai il scufunda pe Egor in apa ca sa-si revina dupa ce fusese electrocutat, asistam la o scena de dans de cateva secunde careia nu stiu daca macar unul ditre specatatorii prezenti i-a putut gasi locul) - pe scurt un oarecare haos.
Tot din brosura festivalului am aflat ca aceasta rupere a firului narativ e una voita, regizoarea dorind sa se concentreze pe aspectele vizual si auditiv ale filmului. Foarte frumos. Intr-adevar sunetul a fost cat se poate de reusit, imaginile, luate strict pe scene, au fost si ele de un nivel ok, insa, cu riscul de a ma repeta, filmul e un mic haos.
Si punandu-mi intrebari cu privire la nivelul personal de intelegere a a ceea ce vedeam, m-am linistit vazand ca intreaga sala era in asentimentul meu.
Paradoxal, filmul a obtinut premiul pentru regie si pentru cea mai buna interpretare masculina la festivalul de film de la Soci. Cel de-al doilea binemeritat, intrucat Ivan Dobronravov a facut un rol nemaipomenit.
Un articol de Ioana Moraru, corespondent metropotam (temporar) la Festivalul Filmului Rus.
Alte cronici scrise de Ioana:
Lacasul ingerului / Pridel Angela
Tarul
Tu ce parere ai?
Pentru a posta trebuie sa fii logat.