Alda - documentar despre Alzheimer

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+
Luni seara am fost la Centrul Ceh din Bucuresti si am vazut un documentar despre Alzheimer. Pe scurt, Alzheimer este boala care te face sa uiti lucrurile, iar documentarul a fost destul de socant.

Alda este o pelicula bazata pe insemnarile unei persoane care sufera de boala Alzheimer. Insemnarile doamnei O. impreuna cu filmarile pe care aceasta le-a facut cu o camera digitala pentru a nu uita anumite intamplari, impreuna cu filmarile de tip documentar au dus la crearea povestii. Totusi, filmul nu prezinta doar o persoana bolnava de Alzheimer ci si dorinta unei societati de a uita lucruri din trecut care au determinat starea de acum.

Documentarul, la prima vedere, este oarecum amuzant, iar intamplarile prin care trece doamna O. ne-au facut pe toti cei prezenti in sala sa radem. Insa rasul nu era neaparat unul natural ci mai degraba unul nervos, pentru ca Alzheimer este orice numai un lucru amuzant nu. Sa vezi pe usa poze si descrieri ale persoanelor pe care ai voie sa le primesti in casa si motivele pentru care faci asta, sau scris pe peretele de langa cuptor ca trebuie sa pazesti puiul in timp ce acesta se coace nu sunt lucruri de care cineva ar trebui sa rada, desi iti pune fara sa vrei un zambet in coltul gurii.

alda alda
Sursa: www1.tidf.org.tw

La fel de socant a fost si momentul in care doamna O. arunca un pui pe geam si apoi se intreaba de ce persoana care i l-a adus l-a luat inapoi, sau de ce aceeasi persoana l-a aruncat pe geam. Sau momentul in care aceasta scrie pe usa vecinului ca este comunist si isi spune in sinea ei ca nu trebuie sa aiba incredere in nici o persoana ca acesta, pentru ca mai apoi sa iasa cu el in oras si chiar la un miting al comunistilor, uitand de fapt ce-si spusese. Insa probabil ca cel mai izbitor a fost momentul in care doamna O. a facut cafeaua de dimineta pentru 3 persoane, printre care si Alda (asa ii spunea ea bolii Alzheimer), care daca nu era fericita urma sa-i creeze mari probleme.

Filmul este o lectie pe care cei care l-au vazut nu o vor uita niciodata. Si chiar daca l-am vazut cu zambetul pe buze sau chiar am izbucnit in ras in anumite momente, in dimineata urmatoare, dupa un somn in care documentarul s-a intiparit mai bine in minte, gandindu-ma la pasaje din film, nu mi s-a mai parut chiar asa de amuzant. Si sunt sigur ca cei care luni seara glumeau spunand ca asta ii asteapta si pe ei, la final si-au schimbat radical opinia.

Documentarul poate fi vazut si online pe site-ul docalliancefilms.com si cu siguranta vor fi 52 de minute castigate.



Nici un comentariu inca vrei sa comentezi?

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

Filme


Cinefili

Care este trilogia preferata?
|Rezultate|Alte sondaje