127 Hours

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+
127 hours
127 Hours
, ultimul film al regizorului Danny Boyle (Trainspotting, The Beach, Slumdog Millionaire), are atat de multe parti bune incat nici nu stiu de unde sa incep. Povestea te emotioneaza, te face sa te strangi in scaun si sa mijesti ochii, modul in care este filmat te arunca direct in plina actiune si te simti de parca tu ai fi cel care se catara pe bolovani, culorile iti incanta privirea si coloana sonora este pur si simplu geniala.

Cum ziceam, numai lucruri bune de zis despre acest film inspirat din povestea reala a alpinistului Aron Ralston care ramane blocat timp de mai bine de 5 zile intr-o crevasa din canionul Blue John, Utah. Rolul lui Aron este jucat de James Franco, care se dezminte complet de imaginea de pot-head aiurit din Pineapple Express si care reuseste sa duca impecabil la capat un one man show.

Filmul incepe in forta cu Aron incantat sa isi petreaca weekendul in canion, pe bicicleta, escaladand roci. Pe scurt, facand pe bad ass-ul care nu are nevoie de nimeni si care prefera adrenalina si senzatiile tari. Asculta muzica, se filmeaza si se pozeaza in continuu, se simte in elementul lui doar atunci cand face pe grozavul, cand termina un traseu mai repede sau cand poate sa impresioneze doua fete cu scurtaturile pe care le stie.

Faptul ca se filmeaza aproape incontinuu va reprezenta un element cheie pe parcursul filmului, cand brusc se trece de la o miscare si o agitatie perpetua, cand totul este pe repede inainte, la scenele in care Aron ramane prins intr-o crevasa, cu mana zdrobita de un bolovan. Ai zice ca de aici lucrurile ar putea deveni plictisitoare si monotone, o singura scena, un singur personaj, dar gratie lui Boyle, lucrurile stau intocmai invers, pentru ca abia de aici incepe actiunea.

Timp de o ora vei ramane blocat intr-o scena, cu un bolovan pe post de tartor si cu un alpinist ingenios care face tot posibilul sa iasa de acolo, pana ajunge la imposibil. Urla dupa ajutor, lucreaza la un sistem de scripeti si corzi in care doarme noaptea, se inveleste in rucsac, isi rationalizeaza apa si mancarea si se filmeaza pentru ca nu crede ca va mai iesi de acolo.

Pe masura ce timpul creste, increderea si aroganta lui Aron dispar si sunt inlocuite de disperare si depresie. Halucinatiile lui si mesajele pe care le inregistreaza sunt catharsis-ul lui, in ceea ce par a fi ultimele lui clipe de viata alpinistul incearca sa isi repare greselile trecutului. Si tu esti acolo cu el, privindu-l si prin ecranul camerei de filmat si in fata ei, ii vezi suferinta, ii simti durerea si te faci si mai mic in scaun.

Nu scena de final te va zdruncina, ci tot filmul pana acolo. Trairile lui Aron vor si ale tale, fericirea si triumful lui vor fi ale tale. Ti se va o lua o piatra de pe inima, in timp ce in film si in realitate, piatra a pastrat ceva din Aron. Iar muzica si modalitatile de filmare nu te vor lasa sa te detasezi de actiune.


Ce iti suna in urechi la inceput vs la final

127 Hours va fi lansat in cinematografe in februarie 2011, noi am avut ocazia sa il vedem in cadrul festivalului DaKINO, despre care v-am povestit ca merita trecut pe agenda. Si daca e un film pe care trebuie sa il vedeti anul viitor, atunci acesta este.



Nici un comentariu inca

Pentru a posta trebuie sa fii logat.

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

Filme


Cinefili

Star Wars: The Last Jedi?
|Rezultate|Alte sondaje