T2 Trainspotting- negare, acceptare si placere in noul trip al lui Danny Boyle

Trainspotting este filmul cult care a definit o intreaga generatie. Heroina, punk-ereala si underground-ul acelor ani mai are doar un ecou in generatia asta, definita de adictii mai scumpe si cumva estetizate.

Ceea ce si-a propus Danny Boyle sa faca nu are cum sa intre in competitie cu Trainspotting. A compara cele doua filme e ca si cum ai pune fata in fata un barbat in plin middle-age crisis, depresiv, care a pierdut tot, cu varianta sa, 20 de ani mai tanara, complet fucked-up, dar incredibil de atragatoare pe cat de distrusa.

Fantoma Trainspotting l-a bantuit pe regizor pe tot parcursul filmarilor, acesta marturisind ca tot auzea oamenii soptind ‘It’d better not be shit’ si-l va bantui si dupa aparitia filmului.

Noi am avut ocazia sa-l vedem la premiera internationala de la Berlinale si suntem de parere ca Boyle poate rasufla usurat. T2 nu va deveni filmul unei generatii si poate ca nu este nici filmul generatiei de acum 20 de devenita acum matura. T2 este mai degraba lumea din Porno-ul lui Welsh din 2002 (continuarea Trainspotting) intalnita cu viziunea lui Danny Boyle din 2016.

Sa urmaresti T2 Trainspotting este ca un detox temporal in care regretul e drogul, care te duce pana la momentul unei revelatii, dar dupa care reincepi sa folosesti.

Prima etapa prin care am trecut a fost negarea- am respins personajele in varianta lor matura, desi pe Ewan McGregor l-am urmarit in intreaga sa cariera de atunci, dar niciodata cu fantoma lui Renton suflandu-ne in ureche.

In faza de respingere am simtit nemultumire fata de personaje, fata de ce au ajuns, fata de cat de putin atragatoare e viata lor dupa 20 de ani. Asta tinand cont ca stiam cu ce drogati avem de-a face.

Adaptand romanele lui Welsh, Transpotting si Porno,T2 este despre inselatorie, crima, prostitutie, primand totusi prietenia si fratia de sange pecetluita prin folosirea aceluiasi ac.

Renton nu mai alearga pe strada si alearga pe loc intr-o sala de sport, si-a petrecut timpul in Amsterdam, iar acum e in plina criza de varsta mijlocie, in pragul unui divort si fara job, Spud a intarziat la propria-si viata si e atat de mizerabil ca incerca sa se sinucida, Sick Boy se ocupa cu escrocherii de mana a doua si e inca prieten bun cu heroina, iar Begbie si-a petrecut toata viata in inchisoare pana cand hotareste sa ia eliberarea in propriile ‘maini’.

Boyle insa ne-a ajutat sa ne revenim din confuzie cu un tease minunat- Lust for Life al lui Iggy care a definit scena iconica de la inceputul filmului din 96', pusa de Renton in fosta lui camera pentru cateva secunde vibrante.

Asa am intrat in faza de acceptare si reconciliere.

Am acceptat ca au trecut anii peste Renton (si peste noi, ca de fapt de aici se nastea problema) si am inceput sa privim niste personaje aflate fiecare intr-un moment de criza, dar spre deosebire de personajele de acum 20 de ani, cu mult mai putin timp in avantajul lor.

Peste tot filmul lui Boyle predomina un sentiment de parere de rau. Incercand sa se reconcilieze cu Sick Boy, care nu l-a iertat ca a fugit cu toti banii in urma cu 20 de ani, Renton intra din nou in escrocherii si inselatorii cu acesta si intr-un triunghi amoros periculos cu partenera lui, fosta/actuala prostituata din Bulgaria, fata buna, Veronika.

De aici incolo intram in a treia faza- placere. Incepem usor sa ne lasam purtati in trip-ul lui Boyle. Stilul vizual e eclectic, ametitor si fascinat. Combina flashback-uri pe 8 mm, proiectii, unghiuri si miscari semnate de Anthony Dod Mantle.

E un stil modern si edgy, iar partenerii in crima chiar par sa se simta vii din nou.

Monologul celebru e impodobit de referinte moderne- inlocuind replicile despre femei usoare cu acuze despre Instagram, Twitter si Facebook.

Adevarata revelatie a T2 este totusi Spud si destinul lui. Este un personat atat de plin de contradictii, cu o evolutie care privita de la distanta duce spre penibil, incat reflecta foarte frumos esenta intregului film.

T2 nu o sa ajunga niciodata filmul unei generatii, n-o sa fie amintit decat in contextul Trainspotting, dar pentru fanii T1 si nu numai, va ramane un film nostalgic despre esec, regret si radacini, dar mai ales despre legaturi care supravietuiesc timpului.