Festivalul International de Film Pelicam de la Tulcea: momente memorabile din prima zi

Iti dai seama ca doar in filme mai putem vedea animalele, in diversitatea lor? – acesta a fost primul gand la inceperea proiectiei filmului La fete sauvage din 1976 de Frederik Rosif.

...urmat de analogii intre tipologii ale animalelor si lumea oamenilor, particularitati cromatice si comportamentale, lumea salbatica guvernata de legile celui mai puternic si, nu in ultimul rand, resemnarea in fata mortii. La fete sauvage este un film poetic despre animale care reuseste, prin muzica celor de la Vangelis, sa treaca de categoria documentar intr-o sfera artistica si sa iti provoace tot felul de stari.

Foto: Lucian Muntean

In sala au fost batrani, copii, tineri, presa, fotografi. S-a ras, s-a plans, unii copii isi puneau mainile la ochi la scenele  mai violente, altii paraseau sala alaturi de parintii lor. Iar la final s-a aplaudat.

A fost un moment puternic. Practic, filmul ne-a oferit ocazia si timpul sa ne gandim la lumea animalelor. Iar de aici mintea noastra a preluat fraiele. La un moment dat, au aparut pe ecran niste pauni. Si m-am gandit automat la Terasa Piranha din Regie si la vaza albastra a bunicii in care tinea 5 pene din coada unui paun. Asta facem: ne raportam la ceea ce stim, ceea ca am vazut, citit, simtit, gandit.

Ori, intr-o lume in care abia suntem in stare sa recunoastem animalele in cadrul unui film documentar, se pare ca ne-am indepartat si am trasat o linie destul de puternica intre salbaticia animalelor si conservatorismul societatii. #Ganduri din timpul filmului, cum ziceam.

Important e ca el starneste o reactie si provoaca mintea, asa ca trebuie sa il vedeti, mai mult ca sigur filmele proiectate aici vor ajunge si la Bucuresti.

Foto: Lucian Muntean

Dar sa ne intoarcem la festival si la ziua 1, caci ne aflam la Pelicam in Tulcea, la cea de-a treia editie a Festivalului International de Film Documentar despre mediu si oameni (13-16 iunie) care e debutat cu filmul anterior mentionat – La fete sauvage. Si modul in care acest film a ajuns pe marele ecran este de poveste.

Foto: Lucian Muntean (Benjamin Ribout)

Directorul festivalului, Benjamin Ribout, a vazut pentru prima data filmul in urma cu  saptamana si l-a impresionat atat de tare incat l-a vrut la Pelicam. A luat legatura cu distribuitorul, francez ca si el, numai ca acesta i-a spus ca La fete sauvage va avea premiera abia pe 18 iunie. Cu insistente si rugaminti, Benjamin a reusit, in cele din urma, sa aduca filmul la Tulcea in premiera mondiala, pe 13 iunie, in deschiderea festivalului.

Foto: Lucian Muntean

Am iesit din sala de cinema usor buimaci, am mers sa comandam o saramura de crap cu mamaliguta la primul restaurant gasit in drum – poate nu cea mai inspirata alegere, caci a durat cam 1 ora pana a ajuns mancarea si apoi ne-am indreptat spre Piata Civica, unde avea sa aiba loc concertul trupeu Baba Zula din Turcia.

Despre ei stiam urmatoarele: „Sunt geniali, nu trebuie sa ii ratezi, niste instrumentisti desavarsiti, creeaza o energieee, uaaaaai!” – auzita in redactie de la un coleg.

Foto: Pascal Gravot Haeberli

Baba Zula a fost intr-adevar o experienta memorabila. Sunete si ritmuri turcesti, care ar fi facut pe oricine MACAR sa bata ritmul cu piciorul, o turcoaica frumoasa si plina de gratie (si-a schimbat tinuta de 2 ori) care a stralucit pe scena si la propriu si la figurat, un „turcalete” vocal si instrumentist ca la carte, care ne-a povestit cum e cu Imperiul Otoman si nu numai... si colegii lor, care desi nu au fost in prim-plan au dansat si ne-au transmis o energie incredibila.

Printre influentele lor muzicale se numara: psihedelic, experimental, avant-garde, raggae, dub, folk, electronic. Trupa a luat nastere in 1996 la Istanbul. In 2005 au aparut intr-un documentar muzical regizat de Faith Akin, numit Crossing the Brigde - un film despre Istanbul si muzica acestui oras.

Foto: Pascal Gravot Haeberli

Murat Ertel, fondatorul trupei si cel care a comunicat intens cu publicul in timpul concertului ne-a spus in limba engleza sa nu ne uitam radacinile. Au urmat aplauze indelungi. Din invataturile sale, am mai retinut ca este fan al Mariei Tanase careia i-a dedicat o balada; cand era mic asculta discuri vechi cu marea artista romanca. A amintit si de al nostru Vlad Tepes si cum orice erou poate deveni dusmanul cuiva.

Per total, Baba Zula ne iubeste, stie de noi, avem o istorie comuna si nu trebuie sa ne impotrivim chemarilor stramosesti. Dans si muzica, asa comunicam noi cel mai bine.

Foto: Pascal Gravot Haeberli

Adaugati o luna imensa, cum nu a mai fost de o suta de ani si cum va mai fi in 2098, care se intrezarea printre picioarele statuii din centru.

Si avem una bucata festival memorabil la care trebuie sa veniti caci e soare, cald, frumos, fara cod portocaliu si, mai ales INTRARE LIBERA la toate activitatile. Apropo de asta, imediat dupa bis-ul celor de la Baba Zula s-a pornit o ploicica de vara,semn ca vremea tine cu Pelicamul.

Foto: Pascal Gravot Haeberli

Am mentionat highlighturile, insa mai avem expozitie de fotografie, workshop cu specialisti veniti din strainatate si Dunarea la 3 minute distanta de mers pe jos.
Asa ca #HaiSiTu.

Mai multe poze aici.