De vorbă cu Nahuel Pérez Biscayart din "120 battements par minute" - film premiat la Cannes

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

Nahuel Pérez Biscayart actorul principal al filmului "120 battements par minute" a venit la București în cadrul Festivalului "Les Films De Cannes a Bucarest".
Regizat de  Robin Campillo, filmul a câștigat Marele Premiu al Juriului la Cannes 2017.
“120 battements par minute" este o dramă inspirată din lupta grupului activist Act-Up Paris împotriva indiferenței generale în fața victimelor provocate de virusul SIDA în Franța anilor 90.

Filmul te marchează și te ține pe scaun cu pulsul fluctuând de la început până la final. De altfel, este propunerea Franței la Oscar la categoria "Cel mai bun film străin".

Și când te gândești că toate aceste evenimente au avut loc în realitate, ieși puțin din bula ta și te vezi cu Nahuel la un fresh și-o cafea, să vorbiți despre viață, lume, dinamică socială și iubire.

Ne dăm întâlnire la Apollo 111. Intrăm într-o sală cu oglinzi. Cere un suc de mere în care varsă o doză de guarana, e obosit, dar îi sclipesc ochii ăia albaștri de curiozitate și abia așteaptă să vadă cu ce deschid discuția.
Asta remarci prima dată la el: ochii. Îi pun prima întrebare: Ce voiai să te faci când erai mic?
Îi vine să râdă, credea că-ncepem să vorbim direct despre film. Ia o gură de suc, se-ntinde pe spate și-ncepe într-o engleză impecabilă (până la final aveam să descopăr că vorbește perfect engleza, franceza și spaniola):

Când eram mic, voiam să fac atâââtea lucruri - probabil că de-asta am devenit actor - ca să pot încerca toate lucrurile acelea diferite. Eram un copil aventuros, ieșeam mereu pe afară cu vecinii, alergam, exploram - am copilărit într-un loc foarte ciudat, unde te puteai pierde cu ușurință.
Se numea Parque Chas - e in Buenos Aires, Argentina, să intri pe Google Maps să vezi că arată ca un trandafir, e ca un labirint. Și noi, copiii eram mai mereu pe-afara. Ne jucam.

Dar nu, nu visam pe atunci să devin actor.
Nu mă imaginam ca adult.
La un moment dat, am vrut să dau la Arte, să devin pictor sau prof de artă, dar mi-a trecut.
Apoi am avut o perioadă foarte deprimantă la liceu. Am făcut o alegere proastă și am ajuns într-un loc foarte rigid, strict, plictisitor. Singurul refugiu de acolo era atelierul de teatru - mergeam mai mult ca să petrec timp cu prietenii, să evadăm puțin. Puteam să ne jucăm cu colori, să ne costumăm, era distractiv. Mă mai scotea din izolare.
Apoi am văzut un anunț cu o auditie, m-au ales și după asta totul a început să se miște cum trebuie.


Fotografii de Ionut Dobre

Crezi în sincronicități?
Da, clar!

Dar în destin?

Cred că suntem responsabili de ceea ce facem azi. Nu avem cu toții aceleși șanse, opțiuni. Sigur că e mult mai probabil ca dacă te naști într-un anumit context economic sau social să devii ceva anume, să ai mai multă libertate decât ceilalți.
Dacă stai puțin și te gândești...e o putere imensă în gânduri. Chiar cred ca putem gravita spre lucrurile pe care ni le dorim, dar asta nu înseamnă că putem schimba lumea.

Dar dacă ai avea puterea să schimbi lumea, ce ai face?

Aș împărți bogăția cu toată lumea. Ăsta e unul dintre aspectele cele mai problematice în prezent: există un procent foarte mic de oameni care au mai mulți bani decât pot cheltui în viața asta și o majoritate a populației care nu are NIMIC și e pe moarte. E atât de ridicol.
Și e o mare minciuna asta cu nu avem resurse pentru toată lumea. Risipim mâncare zilnic.
Ne spunem unii altora: Dacă vrei să-ți schimbi viața, poți, dar nu e adevărat. Sunt oameni care trăiesc în niște condiții înfiorătoare și au nevoie de ajutor pentru a ieși din acel context.


...de aceea încep artiștii foarte bogați și oamenii de afaceri să facă parte din organizații, să doneze - au prea mulți bani cu care nu au ce face.

Dacă aș putea să mai schimb ceva, aș schimba FRICA. Ne este frică non-stop, vedem mereu în celălalt un dușman.

Ce îți place la lumea asta?

Îmi place că oricine poate învăța orice în zilele noastre. Dacă vrei să cânți la un instrument, te duci și iei lecții, dacă vrei să înveți orice limbă străină găsești tutoriale sau profesori, la fel cu oricare alt domeniu.

Și dacă nu ai fi actor…?

Daca nu aș fi actor, aș putea să trăiesc în natură, să-mi fac o grădină de zarzavaturi sau aș putea să fiu profesor.
Abilitatea asta de a-ți diversifica viața, de a învăța din mai multe domenii mi se pare foarte utilă.
Mi-ar mai plăcea să fiu muzician. Cred că muzicienii sunt cei mai frumoși și mai complecși artiști. Muzica e ca o artă cosmică. Îmi place și sculptura. Bănuiesc că-mi place să creez lucruri, să le transform.

Hai să vorbim și despre filmul "120 battements par minute". Ce ai învățat din el și cum te-a schimbat?

Oh… (vine mai aproape și începe să gesticuleze) am învățat atâtea! Când creezi ceva atât de intim, te transformi. Poate e prea devreme să spun acum în ce sens, dar clar mă simt diferit.

De exemplu, ieri mă gândeam cât de insignifiant este individul în raport cu colectivitatea. Când ești într-un grup, apar mereu idei noi care nu sunt produse de tine sau de ceilalți, ci CU ceilalți. E o idee colectivă pe care niciun individ nu o poate controla. Nu știi de la cine a pornit, dar știi că a apărut și s-a dezvoltat din dinamica voastră.
Se pare că am cam uitat de asta…

Sunt foarte marcat de puterea comunității, a grupărilor și despre asta vorbește filmul "120 battements par minute".

De asemenea, am fost foarte impresionat de tipii si tipele din acea perioada care au decis să nu se mai ascundă, să transforme durerea aceea intimă și angoasele într-o energie continuă. Aceștia sunt oamenii de care avem nevoie în lume: cei care își asuma realitatea în care trăiesc și apoi încep să facă ceva pentru a o schimba.

A apărut filmul, oare, un pic prea târziu pentru a avea un impact real asupra societății?

Cred că oamenii așteptau filmul ăsta. Unii spectatori mi-au spus: în sfârșit, putem vedea toate lucrurile astea la care nu aveam acces la vremea respectivă. Și ne întoarcem inapoi la momentele acelea negre când majoritatea populației a întors spatele celor care sufereau, condamnaților. Complicitatea tăcerii este și a fost mereu periculoasă - cum e și cu hashtagul #METOO - dacă nimeni nu își face curaj să spună ceva, înseamnă că problema nu există.
Așa că din punctul meu de vedere acesta e un film NECESAR.
Nici nu știu dacă s-ar fi putut realiza în timpul evenimentelor, e ciudat să mă gândesc la asta. Sigur că regizorul putea să-l facă acum 10 ani. Dar uite că circumstanțele vieții au făcut posibil acest lucru dupa 25 de ani

Oricum, e exagerat să pretinzi că un film poate schimba realitatea. Dacă ies acum pe strada și îi întreb pe oameni dacă au auzit de filmul ăsta, ce crezi că o să îmi răspundă?

M-au impresionat, însă, niște tineri din Franța care nici nu se născuseră atunci când au avut loc evenimentele. Ei au crescut în epoca prezervativelor și a informării despre educația sexuală. Au văzut filmul și au fost foarte marcați - habar nu aveau de întâmplările astea.


Fotografii de Ionut Dobre

Care e definiția ta a iubirii?
(pauza) Iubirea poate fi multe lucruri…
Să accepți că în diferențe și în distanță e o mare putere, iar singura cale de a răzbi este să te lași să devii celălalt, iar celalalt să se transforme în tine.

Uf (își duce mâna la gură), nu vreau sa fiu prea filozofic, dar pentru mine iubirea este despre A ÎNDRĂZNI.

Cred că atunci când îndrăznești să fii vulnerabil, ajungi la iubire. În loc să îți fie frică de ceilalți, pur și simplu, ai curajul să îți arăți vulnerabilitățile.

Pornim o discuție despre cum sunt oamenii atunci când se îndrăgostesc și cum, de cele mai multe ori, se prefac de frică să nu fie respinși.

În ultimele secunde din interviu îmi zice:

Atunci când te îndrăgostești ți-e foarte greu să fii natural și vulnerabil. Și-atunci se-ntâmplă așa: (își caută cuvintele în engleză, dar reușește să se exprime mai bine în limba maternă): Dar lo que uno no tiene a alguien que no es lo che es.
Adică dai ceva ce nu ai, cuiva care este altceva decât pare.

Trailer:



Nici un comentariu inca vrei sa comentezi?

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

Filme


Cinefili

Care este trilogia preferata?
|Rezultate|Alte sondaje