Cum m-am indragostit de culorile lui Wong-kar Wai

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

Am teoria asta ca dupa ce vezi un film, trebuie sa ramai putin intimitatea ta, zdruncinat, gandindu-te la anumite aspecte pe care nu le luasesi in considerare pana atunci. O noua perspectiva, viziune, un unghi din care nu ai privit pana acum. O chichita, un costum, un decor, e replica-cheie, un moment. Orice, indiferent de genul filmului.

Trebuie sa RAMAI CU CEVA. Altfel, e timp pierdut combinat cu dezamagire.

Tot traiesc cu sentimentul asta ca de la Wong-kar Wai am invatat cel mai mult in ceea ce priveste: (in ordine aleatorie)

  • lumina
  • decorul
  • scenografia
  • coloana sonora / muzica devine personaj in sine
  • detaliile de piele, maini, lacrimi, priviri
  • iubirea prin micile simboluri, niciodata explicita
  • "cele mai neimplinite" povesti de amor
  • cele mai frumoase tapeturi
  • cele mai frumoase taceri
  • chimia dintre rosu si verde
  • culoare-culoare-culoare

Omul asta simte, monteaza si regizeaza prin Culoare, mai mult (poate?) chiar decat a facut-o Kieslowski in trilogia lui Bleu-Blanche-Rouge (valul cromatic din cele 3 parti e foarte puternic; poti testa facand aleatoriu un stop-cadru)

Kieslowki s-a oprit la fiecare culoare si sentiment in parte si i-a dedicat un film. Se aseamana din acest punct de vedere la atentia pentru detaliile cromatice si la forta pe care o poate avea o culoare pusa in contextul potrivit.

Trois couleurs: Bleu, Blanche, Rouge (1993-1994) prezinta 3 drame cu 3 povesti diferite, ale caror singure elemente comune sunt prezenta personajului principal feminin si sloganul Libertate, Egalitate, Fraternitate. Despre filme s-a mai spus ca Bleu reprezinta o antitragedie, Blanc - o anticomedie, iar Rouge o antipoveste-de-dragoste.

In echipa de cromatica s-a alaturat cu succes si Wes Anderson, care deja ar putea scoate un manual. Nu poti sa vezi un film care-i poarta semnatura si sa nu il recunosti din primele secunde.

Wong-kar Wai experimenteaza mult relatia dintre Verde si Rosu. Prin lumini, obiecte, haine, mobilier, jongland cu elementele astfel incat sa iti ramana pe retina, dar nu ti le baga fortat pe sub nas.

Fiecare sentiment, fiecare traire, are un decor al ei, un fundal sonor. Fiecare spatiu are suflet. Imaginea lui e calda. Uneori, ai senzatia ca te uiti la un videoclip (ca in scenele cu trenurile si drumurile din My Blueberry Nights).

Ce am invatat din:

My Blueberry Nights 

Despre dinamica verde-rosu. Portrete ale celor mai frumoase femei: Norah Jones, Raichel Weisz, Natalie Portman puse intr-o lumina calda, colorata, in completa antiteza cu trairile lor interioare.

 
 

Despre povesti de dragoste din trecut care se intorc doar ca sa iti dai seama ca sunteti 2 persoane complet diferite care nu mai au nimic in comun. Despre nostalgii. Redescoperi de sine. Tranformari. Moarte. Bani. Metafora placintei cu afine: e buna, dar de ce nu o vrea nimeni? Pentru ca oamenii fac alegeri, iar preferintele lor nu-s rationale.

Joc de carti. Natalie Portman asa cum nu am mai vazut-o. Pariuri. Soarta intr-un joc. Decizii care iti influenteaza viata dictate de miza unei partide de poker. Aventura scurta in 2 personaje feminine, un soi de Thelma & Louise spre Las Vegas.

Despre fuga. Poate doar intr-un mediu strain, ostil, poti descoperi cine esti. Poate doar dupa ce calatoresti mult, iti dai seama ca, de fapt, vrei intr-un "acasa stabil". Poate ca tanjesti dupa niste proiectii care, o data ce devin realitate, isi pierd intensitatea si farmecul.

Cheia. Borcanul cu chei lasate de oameni care s-au despartit. Si oameni care nu au mai trecut vreodata pe la cafenea ca sa isi recupereze cheile.


2046 

Iubirea vietii
Suflete pereche

Pierdute in timp si spatiu

Intr-un decor suprarealist din 2046 dominat de verde si rosu, pe o coloana sonora instrumentala, simfonica, grava.

Pana si creditete de inceput sunt turcoaz-pastel si se transforma apoi in verde.

Recuperarea amintirilor pierdute intr-un spatiu in care nimic nu e pierdut si din care nimeni nu s-a mai intors vreodata, in afara de personajul principal.

"Am uitat de cand sunt in trenul asta" spune personajul principal - singurul care s-a intors din 2046.

Obsesia trenurilor si a calatoriilor.

In cautarea iubirii

Perfecte

Niciodata nu avea sa afle daca ea l-a iubit sau nu. Poate nici ea nu stie.

Lumini rosii. Mult sex. Aventuri.

Sunete de ploaie, lumini difuze, figuri in semi obscuritate. Joc de carti. "Daca castigi, vin cu tine." Detalii care iti raman pe retina, potentate de coloana sonora care se aude 80% din durata filmului.

Cheia. Returnatul cheii ca o metafora pentru final de relatie.

Ploaia ca personaj.

 

In the Mood for Love

Dialog intre muzica, ambianta, decor, costume, trairi. Toate vorbesc. Si toate-s legate, conectate. Pana si modul in care personajul principal masculin mananca spune ceva.

Comunicarea prin mancare. Relatia dintre doi oameni care mananca impreuna. Intimitate. Cat spunem din cat gandim?

 

Cat aratam din cat simtim?

Infidelitate. Frica. Frica sa nu fim inselati.

Ploaia. Ca element care aduce impreuna oamenii si singuratatile lor. Rosu. Verde. Tapetul acela. Tacerea. Lacrimile in tacere.

 

Mainile. Gratia.


 

Chungking Express

Ironie sau nu, Chungking Express (primul sau lungmetraj lansat in 1994) a fost primul film care mi-a deschis ochii asupra lui Wong Kar-wai si i-a pus un mare spotlight deasupra capului. Ca un val, a urmat o trecere in revista a tuturor filmelor lui, vazute anterior, dar neintelese asa cum trebuia.

Alt aspect important care se leaga de primele cuvinte din intro - de fiecare data cand revezi un film care-i poarta semnatura, mai descoperi ceva. Un detaliu. O privire-n plus. O replica pe care o intelegi cu totul altfel.

In Chungking Express sunt, poate, cele mai frumoase povesti de iubire ale regizorului. Prezentate pe rand. Cu acelasi interes pentru detalii si imagine.

Eroina cu peruca (Brigitte Lin) seamana ca temperament cu personajul interpretat de Rachel Weisz in My Blueberry Nights.

Montaj alert. Mai putina muzica. Rosu si Verde in proportii mai mici. Galbenul domina.

Cheia apare din nou ca element central, ca mijloc prin care intri in casa cuiva si te porti de parca ai fi la tine acasa. Obsesii. Proiectii. Iubire prin obsesie. Idolatrizare. Pana cand lucrurile prind radacini. Oameni care construiesc. Relatii care se construiesc in pofida faptului ca unul dintre cei implicati nu este "in the mood for...".

Oamenii se schimba. Sa cunosti pe cineva nu garanteaza nimic.

Mai multe poze aici

Pe aceeasi tema:


Nici un comentariu inca vrei sa comentezi?

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

Filme


Cinefili

Care este trilogia preferata?
|Rezultate|Alte sondaje