Cum a fost la Dracula Film Festival 2015, festivalul care transforma Brasovul in Twin Peaks

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

Pe drumul spre Brasov exista mai multe portiuni care-mi aduc aminte de fiecare data de inceputul serialului Twin Peaks, de acea deja celebra intrare in ciudatul orasel de munte. Nu-mi explic de ce, dar asa se intampla… de fiecare data.

1.jpg

Anul acesta, senzatia a fost si mai puternica, pentru ca in perioada 7 - 11 octombrie Brasovul a gazduit cea de-a treia editie a Dracula Film Festival (care, printre altele, a avut si un maraton de Twin Peaks). Deci, am plecat spre Brasov si DFF avand ca muzica de fundal aceasta piesa:

Festivalul a fost deschis de proiectia animatiei Hotel Transylvania 2, care in State a inregistrat deja un succes enorm, doborand recordul de incasari pentru o premiera din luna septembrie, lasand mult in urma comedia lui Robert De Niro, The Intern.  Dar despre aceasta animatie va povestim mai pe larg in cronica.

Din competitia de lungmetraj international am vazut:

Idila (Slovenia, 2015)

Un film care s-a dovedit a fi foarte sangeros (poate prea sangeros) si cu prea putina consistenta. Accentul a fost pus mai mult pe scenele ingrozitoare cu decapitari, mutilari, amputari si prea putin pe poveste. In orice caz, efectul a fost cel cautat, spectatorii acoperindu-si de multe ori ochii.

2.jpg

Sinopsis: Dupa o noapte de betie, Zina, un fotomodel amator, pleaca pentru o sesiune foto inmunti, acompaniata de ambitioasa Mia, de apatica Dragica si de snobul fotograf Blitcz. In acel loc idilic, o banala sesiune foto se transforma intr-o lupta feroce pentru supravietuire, cand cei 4 sunt rapiti de niste localnici care de ani buni fac alcool din oameni.

JeruZalem (Israel, 2015)

A fost cu siguranta filmul care ne-a tinut cel mai mult cu sufletul la gura, proiectand-ne chiar in mijlocul actiunii, datorita tehnicilor de filmare, similare cu cele din Blair Witch Project sau Cloverfield - cu cel din urma asemanandu-se destul de mult. De asemenea, a fost si printre putinele filme din competitie cu mare potential de blockbuster.

3.jpg

Sinopsis: Doua tinere americane sunt ademenite de un student la antropologie, frumos si misterios, intr-o excursie la Ierusalim. Distractia e brusc intrerupta atunci cand cei trei sunt prinsi in mijlocul unei apocalipse de proportii biblice. Prizonieri ai vechilor ziduri din Orasul Sfant, cei trei trebuie sa supravietuiasca indeajuns de mult cat sa gaseasca o cale de scapare, in timp ce furia iadului se dezlantuie asupra lor.

Liza, The Fox-Fairy (Ungaria, 2015)

A fost filmul nostru preferat din intreaga competitie. Deloc horror, ci mai mult fantasy, foarte bine realizat, bizar si cu o poveste ametitoare, ironica, trista si amuzanta, dar si extrem de frumoasa. Nu de putine ori ne-a adus aminte de Amelie. Totodata, a fost si cel mai aplaudat film din competitie.

Nu degeaba filmul a castigat Méliès-ul de argint pentru Cel mai bun film fantastic european, Cel mai bun film la Festivalul Filmului Fantastic de la Bruxelles, Cel mai bun film si regizor la Festivalul International de Film Fantastic de la Madrid, Cea mai bună actrita la Festivalul de Film de la Fantasporto etc.

4.jpg

Sinopsis: Liza e o asistenta naiva si dragalasa de 30 de ani ce traieste in Csudapest, capitala unei Ungarii fictive din anii ‛70, condusa dupa un sistem capitalist. Ea are grijă de Marta, vaduva fostului ambasador japonez. In timp ce Liza isi serbeaza ziua de nastere, Marta e ucisa de Tomy Tani, fantoma unui cantaret japonez din anii ‛50.

Rudele victimei o incrimineaza pe Liza, iar sergentul Zoltan, insarcinat sa ancheteze cazul, incepe sa se indragosteasca de suspecta. Dupa o serie de ghinioane inexplicabile din viata ei amoroasa, tanara e convinsa ca s-a transformat intr-un demon din mitologia japoneza.

The Perfect Husband (Italia, 2015) 

Un thriller psihologic destul de diluat, foarte sangeros si dezamagitor din cauza gaurilor din scenariu si a jocului destul de slab al actorilor. Totul pare ca inainteaza chinuitor de lent pentru spectatori, care in prima jumatate a filmului tot asteapta sa se intample ceva, iar in a doua tot asteapta sa se termine valul de violente, pentru a intelege ironia sau sinceritatea din titlul filmului.

5.png

Sinopsis: Viola si Nicola traverseaza o perioada dificila. Relatia lor de cuplu a fost pusa la incercare de un avort neasteptat. Ca sa depaseasca aceasta criza, decid sa petreacă un sfarsit de saptamana intr-o casa veche din padure, dar planul lor ia o turnura diabolica cand in mintea unuia dintre soti se insinueaza o nebunie suspecta.

In competitie au mai fost proiectate si Be My Cat: A Film for Anne (Romania, 2015) si Landmine Goes Click (Georgia, 2015).

Pana la urma, castigatorul a fost JeruZalem (deloc o surpriza), dar au fost acordate si doua mentiuni, pentru Be My Cat (cel mai tulburator film) si Liza, The Fox-Fairy (cea mai buna muzica).

6.jpg

In programul festivalului am mai existat si premiere in afara competitiei: The Visit (SUA, 2014), Unfriended (SUA, 2014), The Witch (SUA, 2015), Bunny - The Killer Thing (Finlanda, 2015), Goosebumps (SUA, 2015).

Dintre acestea, noi am vazut Bunny, The Killer Thing, o comedie sangeroasa, absurda, dementa si delicios de perversa, dar care poate deveni si extrem de enervanta. In schimb, The Witch ne-a convins ca este cel mai bun film horror al anului, dar despre el va povestim separat.

Competitia de scurtmetraje internationale a fost castigata de: YAYOS (Spania) - un horror psihologic extrem de tensionant; iar cea de scurtmetraje horror / fantasy romanesti a fost castigata de In Atas (in regia lui  Mircea Bobina).

8.jpg

Au mai existat si multe momente frumoase la Cinemateca Patria, din care amintim: maraton Twin Peaks, maraton Star Wars, serii dedicate maestrilor filmelor horror: Shocker, Oamenii de sub scara, Zbor de noapte etc.

9.jpg

Festivalul a fost inchis de concertul lui Simon Boswell, compozitor de muzica de film nominalizat la premiile BAFTA, si al trupei The And.

Un moment interesant, ca o coloana sonora pentru intregul festival, dar si pentru bantuielile nocturne pe frumoasele si misterioasele strazi din centrul Brasovului.




Nici un comentariu inca

Pentru a posta trebuie sa fii logat.

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

Filme


Cinefili

Star Wars: The Last Jedi?
|Rezultate|Alte sondaje