Interviu Love Building - Cele 3 scenariste vorbesc despre momentele amuzante din film si iubiri destramate

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

Love Building, noul film romanesc care a beneficiat de 3 scenariste curajoase si pline de entuziasm, vorbeste despre problemele din relatiile de iubire. Ba mai mult de atat actiunea se petrece intr-o tabara dedicata relatiilor care sunt pe cale sa se destrame.

Filmul este distribuit de MediaPro Distribution si este produs de cei trei actori care apar si in film, in rolurile principale, Dragos Bucur, Dorian Boguta si Alexandru Papadopol.


Foto: Iulia Rugina, Oana Rasuceanu, Ana Agopian

Noi am stat la discutii cu cele 3 scenariste, Iulia Rugina (&regizor), Ana Agopian si Oana Rasuceanu si am aflat cateva lucruri interesante despre film si despre cum acesta a luat viata.

Love Building are premiera pe 13 septembrie 2013.

Iata ce a iesit:

1. Cum ajungi sa spui: Gata, stiu, facem un film despre iubire (in cazul de fata)?


Sursa foto

IULIA: Cred ca ajungi sa spui facem un film despre iubire sau despre moarte sau despre speranta sau despre orice cand ce simti foarte puternic in perioada aia se invarte in jurul ideii respective. Cand te "bantuie", cum spunem noi, o anumita tema, sau o emotie, sau pur si simplu o poveste. In cazul de fata, lucrurile au stat invers. Am ajuns sa facem un film despre iubire pentru ca trebuia sa facem un film despre orice. A pornit ca un exercitiu, ca o tema pentru acasa care sa se muleze pe anumite conditii. Cred ca s-au completat cele doua variante, chiar daca am pornit invers. Cred ca e simplu sa vorbesti despre lucrurile pe care le-ai simtit intens. Iar de iubit, cred ca am iubit toate trei.

OANA: Nu stiu cand spui “Gata, facem un film despre iubire”, dar stiu ca m-am bucurat mult ca am ajuns aici. Nu cred ca ne-am spus niciodata cand ne-am apucat de lucru la un scenariu ca va fi despre asta, sau asta, sau asta. Am pornit cu discutii. Uneori discutii multe, cu ite si mai multe, in care cateodata ne si pierdem. Insa, dupa ce “facem curat” in idei, in variante, in ce ne-ar placea sa ramana, sa plece, cumva se ajunge exact la scenariul pe care ne-am dorit sa il scriem.

ANA: E asa cum spune Iulia, totul a pornit ca un exercitiu, noi trebuia sa scriem un scenariu pentru cei 31 de absolventi ai scolii de actorie si pentru cei trei profesori ai acestei scoli – Doru, Papi si Dragos. Pornind de la acest “must” ne-am intrebat cum am putea sa spunem povestea a 34 de personaje, care sa aiba roluri egale in film. Cred ca am trecut prin multe variante, printre care nunta, reuniune de clasa, apoi am ajuns la “love building” – tabara unde se repara relatiile. Chit ca ramaneam la nunta sau la reuniune de clasa, probabil tot in zona iubirii ne invarteam. Probabil pentru ca in perioada in care am scris scenariul, asta era “tema” din vietile noastre.

2. A fost o decizie comuna alegerea subiectului din Love Building?


Sursa foto

IULIA: Eu nu mai tin minte. In cazul scenariilor pe care le scriem, foarte rar tinem minte a cui a fost ideea initiala. In general ideile aruncate pe masa de una dintre noi sunt preluate si dezvoltate de celelalte si devin niste idei comune. Cred ca e simplu sa ai o idee. Mai complicat e sa o cresti si sa o duci mai departe.

OANA: O decizie luata la gramada. O gramada de 3. :) Intr-adevar deciziile noastre se muleaza perfect pe intregul pe care il formam impreuna. In cazul lui Love Building, subiectul a venit si prin lista de “must”-uri pe care le-am avut in momentul in care am inceput sa lucram la scenariu. Procesul a fost, in cazul asta, usor diferit fata de cum se ajunge in mod obisnuit la un “subiect”. Noi am stiut ca trebuie sa scriem pentru 34 de actori, ca actiunea trebuie sa se intample intr-o singura locatie, am plecat de la fotografiile actorilor si oarecum am construit personajele manate de ce ne-au transmis fotografiile cu pricina si ceea ce mai stiam despre fiecare dintre ei. Din tot mixul asta a rezultat si subiectul filmului.  

ANA: Nici nu ar fi avut cum sa nu fie o alegere comuna, pentru ca altfel nu cred ca am fi scris scenariul asta. Daca la o idee nu ne entuziazmam toate trei, atunci nu mergem mai departe. Pentru ca ne dam maxim credit una alteia, iar daca una dintre noi simte ca o idee nu este cea mai buna, atunci probabil are drepatate. Si de obicei le convinge si pe celelalte doua. Sau, daca nu are dreptate, celelalte doua o conving pe ea. Cert este ca nu scriem ceva decat daca toate trei credem 100% in idee.

3. Suntem curiosi, cum se scrie un scenariu in 3?


Sursa foto

IULIA: Inainte sa se scrie se vorbeste mult. Foarte mult, zile, saptamani, luni cateodata. Se spun idei, apoi se arunca la gunoi, se gandesc personaje, se pun intrebari despre ele, se pun in situatii, apoi se schimba situatiile. Si tot asa. Cred ca e un proces pe care ca scenarist il faci tu cu tine in mintea ta oricum. In trei, o faci cu voce tare. Si ti se dau argumente de ce nu e bine mai usor decat daca ti le-ai da singur. Cred ca noi cand scriem in 3, filtram practic de 3 ori o emotie. Ai o idee, faci exercitiul de a o pune in cuvinte iar apoi de a transmite mai departe emotia care a generat-o cat sa o simta si celelelte doua si sa mearga mai departe cu tine.  Dar cred ca avantajul e ca suntem pe aceeasi lungime de unda emotional vorbind. Ne ducem cu toate in acelasi film :)

OANA: In cazul nostru, se scrie la fel si diferit de fiecare data. La fel, pentru ca modul in care ne apropiem de poveste, de personaje, de atmosfera este prin despicarea firului in 4 (si cateodata si in 1000) si diferit pentru ca de la un scenariu la altul noi insene venim cu ce am mai trait si am mai acumulat fiecare intre timp. Apoi, daca ar fi sa raspund foarte concret cred ca as da exemplu modul de lucru aplicat vara asta. Ne-am luat 2 saptamani. Am plecat din Bucuresti, la Cheia. Si timp de 14 zile am gandit, vorbit, povestit, uitat, renuntat, reinventat, din nou vorbit si pana la urma scris doua synopsis-uri dezvoltate pentru un scurt si un lung metraj. Sa vedem acum cum ne vom face programul pentru mai departe, pentru a putea sa continuam ce am inceput.

ANA: Noi scriem impreuna inca din facultate, cred ca sunt deja 10 ani de atunci. Cred ca pe masura ce au aparut noi proiecte, noi scenarii, noi filme, ne-am dezvoltat acest mod de a lucra. Putem sa scriem impreuna fizic – sa stam impreuna, sa scriem replica de replica impreuna, dar putem sa ne si impartim outline-ul scenariului, fiecare sa scrie separat partea ei, apoi sa discutam despre ce am scris. Si cred ca asta functioneaza tocmai pentru ca suntem pe aceeasi lungime de unda si nu se simte ca filmul e facut din trei parti diferite. Mai mult, cred ca faptul ca suntem trei devine un avantaj. Pentru ca, cu toate ca suntem pe aceeasi lungime de unda, noi suntem foarte diferite intre noi. Si atunci fiecare vine cu partea ei in poveste. Se creeaza un intreg din parti diferite si cred ca asta este in beneficiul povestii. De exemplu, daca luam personajele principale din Love Building (Silviu Soare, Valentin Preda, Cristian Lazurean) probabil fiecare dintre noi se indentifica mai mult cu una dintre povesti. Cine se identifica cu ce poveste – asta nu o sa spun .

4. Ce influenta putem recunoaste in film luand in considerare ca Iulia a scris dar a fost si regizor?


Sursa foto

IULIA: Aici mie mi-e greu sa raspund…

ANA: Cred ca e foarte important si conteaza enorm ca Iulia a si scris si a si regizat filmul. Pentru ca ea stia exact ce am vrut noi sa spunem cu fiecare replica, actiune sau gest al personajelor. Era conectata emotional la poveste si cred ca asta se vede in film, in deciziile regizorale pe care le-a luat. Cred ca exista secvente in scenariu care poate nu erau atat de clar emotionante pe cat le-a facut ea sa fie acum. In plus, a venit cu amprenta ei personala, din punct de vedere regie, care cred ca se vede in acest film.  Mai mult, cred ca faptul ca ea a crezut, poate mai mult decat noi toti, in acest film si ca a fost destul de nebuna sa zica: “Da, se poate face” a facut sa se chiar poata.

5. Cu ce vine Love Builing nou fata de alte filme aparute la noi?


Sursa foto

IULIA: Cu un subiect si o abordare suficient de light cat sa se adapteze unui spectator care nu are o cultura/educatie cinematografica foarte complexa. Cu un accent mult mai mare pe latura de entertainment a unui produs cinematografic. Si cel mai important, cu o energie pozitiva care vine, de fapt, din felul in care a fost facut: de o un grup mic de oameni care au crezut cu toata puterea in proiectul asta, desi la inceput parea doar o idee nebuneasca fara nicio sansa de finalizare.

OANA: Cred ca ce se simte in momentul in care te uiti la Love Building este placerea cu care a fost facut. Bucurie si atat. Nu simti ca in spatele facerii acestui film au fost alte motivatii, alte interese, alte dorinte. Simti ca oamenii care sunt pe ecran in fata ta si implicit cei care au fost in spatele camerei au adus atat de multa energie pozitiva , incat in momentul in care iesi din sala de cinema, iesi incarcat cu o stare buna. Zambesti, fredonezi o melodie, te gandesti la tine, la cel de langa tine, la cel de care tocmai te-ai despartit, sau la cel de care tocmai te-ai indragostit. Love Building te poate pune in miscare, emotional.

6. Cum crezi ca o sa perceapa lumea filmul? Veniti cu un mesaj clar sau fiecare poate sa plece cu ideea lui acasa dupa ce il vede?


Sursa foto

IULIA: Ne ferim in general sa trasmitem un mesaj in filmele pe care le facem. Nu e vorba despre niciun statement, pana la urma nu poti da verdicte in ceea ce priveste iubirea si relatiile. Cred ca daca fiecare pleaca acasa cu senzatia ca a fost si va mai fi "acolo", iar asta ii lasa un zambet amar pe buze, e suficient pentru mine. Mai departe, e fiecare pentru el :)

OANA: Un mesaj clar, nu stiu daca exista. Exista mai multe semnale, mai multe semne de intrebare, de exclamare, puncte, puncte si virgule. Din una in alta, spectatorul ramane cu mesajul pe care si-l poate construi singur, la final, din puzzle-ul pe care il ofera filmul. Avand in vedere ca te poti regasi printre povestile si relatiile din film, atunci s-ar putea ca la final sa pleci in minte cu ceva anume, doar al tau, extras din ce tocmai s-a intamplat pe ecran in fata ta.

ANA: In niciun caz nu exista un mesaj clar in film, de genul: relatiile trebuie sa fie asa sau asa. Nici nu am avea cum sa dam un astfel de mesaj, pentru ca nici noi nu stim reteta pentru relatiile perfecte. Daca am sti-o, atunci viata noastra ar fi mult mai simpla :). Ce incercam noi sa facem este sa transmitem o emotie puternica spectatorului, care speram sa persiste ceva timp dupa ce filmul s-a terminat.

7. Care ar fi "acel lucru" care-l face minunat?


Sursa foto

IULIA: Sunt doua pentru ca unul tine de povestea din spate iar celelalt de continutul sau. Prin felul in care Love Building a ajuns sa existe, ce e minunat la el e ca un grup de oameni care iubesc sa faca film neconditionat au reusit sa faca film neconditionat. Ca  o doza de aruncare in cap cand e vorba de ce vrei sa faci e intotdeauna sanatoasa. Cum va fi el perceput ramane de vazut, dar eu cred ca exista o sansa ca el sa fie genul de film la care sa razi intr-o secventa si sa-ti dea lacrimile in urmatoarea. Asta mi-ar placea mie sa se intample, pentru ca asta imi place mie ca spectator cand ma uit la un film - un rollercoaster de emotii puternice.

OANA: E un film atat de cald, incat nu te poate lasa rece.

8. Cat timp s-a muncit la acest film si care a fost cel mai complicat pas de trecut?


Sursa foto

IULIA: Cred ca am inceput sa ne gandim la scenariu prin aprilie anul trecut, am filmat in iulie, am montat pana in ianuarie, am terminat sunetul prin aprilie si ne-am unit apoi fortele ca oamenii sa auda de el. Toata lumea a muncit foarte mult si absolut neinteresat. Bugetul mic nu ne-a permis sa avem mai mult de 10 zile de filmare. Pentru mine asta a fost cel mai dificil si de-aici au venit compromisurile, alea care au fost.

ANA: Din momentul in care am inceput proiectul si pana cand s-a terminat ultimul draft de montaj a fost probabil un an. Un timp foarte scurt, daca ne gandim ca noi trei lucram la un alt proiect al nostru, un scenariu de lung metraj, de vreo 6 ani. Dar probabil fiecare proiect are viata lui si timpul lui. Iar Love Building a avut o viata speciala: era un proiect al scolii Actoriedefilm.ro, ai carei absolventi trebuia sa filmeze la finalul modulului de cursuri. Asa ca nu am putut astepta un an, doi, trei, cinci sa strangem bugetul de care aveam nevoie. A fost o nebunie, pentru ca totul a fost pe repede inainte: scenariul, productia, filmarile. Putem spune ca a crescut intr-un an, cati altii in 10. Daca a si iesit, asta o pot spune doar spectatorii care il vor vedea.

9. Daca da de ce ati ales acest stil? Vreti sa treceti peste preconceptia ca filmele romanesti nu sunt suficient de comerciale ca sa fie apreciate suficient in Romania?


Sursa foto

IULIA: In niciun caz. In situatia de acum, problema nu e cu filmele, ci cu publicul. Cu cultura mersului la cinema, cu lipsa deschiderii catre filmul romanesc. Eu imi doresc ca publicului sa ii placa toate filmele pe care le-am facut si ii dau credit maxim spectatorului din sala de cinema. Dar nu cred ca am pornit la drum niciodata cu ideea ca "acum facem un film pentru public si daca publicul e idiot o sa facem filme pentru idioti". Cred ca se poate si se face si asa, dar cred ca e gresit. Cred ca ce face Love Building e sa spuna o poveste pe limba unui public invatat cu un anumit tip de limbaj. Si ce-si propune el in primul rand e sa emotioneze. Nu sa vina cu ceva nou in materie de stilistica, nu sa acuze vreun tip de cinema si nu sa se compare cu alte filme romanesti. Love Building e un film facut altfel, separat de vreun sistem si de vreo directie si cred ca asa trebuie privit. Individual.

OANA: Dorinta noastra, acum ca am ajuns pana aici, si filmul asta se vede in cinematografe si are sansa sa ajunga la cat mai multi oameni, este ca publicul sa se lase recucerit de filmul romanesc.

ANA: Un film ca Politist, adjectiv, de exemplu, este unul dintre filmele mele preferate. In niciun caz nu cred ca regizori ca Porumboiu, Puiu, Mungiu sau Jude nu ar trebui sa faca filmele pe care le fac doar pentru ca nu sunt destul de comerciale. Cred si sper ca in cativa ani publicul din Romania va merge la filme ca Politist,  adjectiv in numar mult mai mare. Noi cand am pornit sa facem filmul asta, nu am pornit cu ideea sa facem “altfel”, am spus o poveste pe care am simtit sa o spunem asa cum am simtit, in momentul respectiv.

10. Care au fost cele mai amuzante momente de la filmari?


Sursa foto

IULIA: Cred ca niciunul dintre ele nu parea amuzant atunci. Dar acum eu zambesc cand imi amintesc de exemplu cand o pana de curent in tot complexul ne-a facut sa credem cam 40 de minute ca am pierdut tot ce filmasem in noaptea aia. Ca erau multi catei, care daca nu latrau intrau in cadru. Ca din doua in doua secvente se auzea de la casele din jur "hitul verii" - Eu Vara Nu Dorm. Ca daca trebuia sa ii rugam sa dea muzica mai incet, cineva trebuia sa traverseze lacul cu hidrobicicleta.

ANA: Intr-adevar, nimic nu parea amuzant atunci. Nici ca filmam la 40 de grade si nu mai aveam racord de bronz intre secvente, nici ca batea vantul foarte tare si parea ca obiectele din cadru isi iau zborul in secvente care trebuiau sa fie “serioase” sau ca, o data, cand cainii latrau pe partea cealalta a lacului, a plecat cineva din echipa sa ii opreasca, iar noi ne intrebam cum anume o sa faca asta. Cumva au reusit si filmarile au continuat. Retrospectiv privind lucrurile, a fost o perioada foarte frumoasa, in care toata lumea a facut absolut tot ca sa reusim sa terminam filmarile in 10 zile. Si daca asta insemna sa te duci cu hidrobicleta sa opresti niste caini care latrau, atunci faceai asta.

OANA: Din pacate, si asta e un regret foarte mare cu care voi ramane probabil pana la adanci batraneti, eu nu am putut sa fiu la filmari. Aveam un proiect in alta parte, in alta tara, pe care il antamasem inainte de a sti ca vom ajunge sa filmam un lung metraj. Insa, ce pot sa spun, este ca am fost conectata la tot ce se intampla si li se intampla la filmari. Adi Marineci (fotograful de platou al filmului si prieten de-al nostru :))) a avut grija sa ma tina in priza permanent cu poze si filmulete de pe platou. Plus ca eram la telefon tot timpul cu Ana, Iulia, Dodo – asistenta de regie a filmului si stiam prin ce trec, ce se intampla, ce iese, ce ii streseaza. Mi-am facut propriul film al filmarilor si, pe baza lui, spun ca au fost 10 zile dement de frumoase.

11. Acum ca e gata, regreti ceva? A iesit exact cum ti-l imaginai atunci cand ai scris scenariul?


Sursa foto

IULIA: Ca emotie generala a iesit aproape de cum imi imaginam. Ca povesti si ca stilistica, cred ca in mintea mea era putin altfel. Regret ca n-am avut mai mult timp pentru filmare, ca unele dintre povesti au ramas prea in fundal, ca n-am lucrat suficient de mult cu actorii. Sunt multe lucruri. Dar eu nu cred ca e rau sa regreti sau sa crezi ca puteai face mai bine cand ai terminat un film. N-am fost niciodata suta la suta multumita de vreun film pe care l-am facut. Asta nu-nseamna ca nu sunt toate parte din mine suta la suta. Pentru ca si in ceea ce ma priveste nu sunt multumita total :)

OANA: De fiecare data cand ma uit la Love Building, la fiecare proiectie, simt cumva acelasi lucru – ca e un film care iti cere prietenia. Tie, ca spectator. Asa mi l-am imaginat si asa a iesit – un film care te ia cu el.

ANA: Nu cred ca “regret” e cuvantul. Probabil ca viata speciala, despre care vorbeam, pe care a avut-o Love Building si-a pus amprenta asupra lui. Cu plusuri si minusuri. Plusurile vin din energia pe care a pus-o toata echipa in acest film. Minusurile din timpul scurt pe care l-am avut in fiecare etapa a lui. Dar cred ca feeling-ul si emotia initiala sunt acolo. Si pana la urma, pentru mine, asta conteaza.

12. Ce premiu ti-ar placea sa castigi cu acest film?


Sursa foto

IULIA: Premiul publicului. De multe ori si in multe tari diferite.

OANA: Pentru noi, cred, ca nu exista in momentul asta un “premiu” mai frumos decat reactia salii in momentul vizionarii filmului. Si, pana acum, salile unde a fost proiectat (la B-Est, la TIFF) au “premiat” Love Building din plin. :)

13. Te regasesti in povestile de iubire din film? Sunt experiente personale strecurate prin scenariu?


Sursa foto

IULIA: Absolut. Mai multe dintre ele. Nu copy-paste evident, nu s-a intamplat niciodata exact asa in realitate. Dar au pornit toate de la lucruri reale.

OANA: In Love Building e un pic sau mai mult din fiecare din noi trei.

ANA: In momentul in care am stabilit subiectul filmului noi trei ne-am adunat si am pus pe hartie problemele pe care le-am avut noi in relatii. Am sfarsit cu mai multe probleme decat numarul de relatii pe care le aveam in film. Asa ca am mai taiat din ele. :)

14. Pana la urma cum ramane, poti sa repari dragostea in 7 zile?


Sursa foto

IULIA: Nu stiu cum ramane din film, dar stiu cum cred eu: Nu. Nu poti.

OANA: Poti sa iti pui problema “reparatului”. Si sa ajungi la o concluzie, daca sa mergi mai departe, sau sa te opresti. Da, asta cred se poate in 7 zile.

ANA: Cred ca fiecare spectator trebuie sa traga concluzia lui dupa ce vede filmul. Cat despre mine personal, cred ca in sapte zile poti sa iti dai seama ce probleme ai in relatie, ca apoi sa lupti sa treci peste. Daca iti doresti asta. Daca nu, este fiecare pentru el.




Nici un comentariu inca

Pentru a posta trebuie sa fii logat.

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

Filme


Cinefili

Star Wars: The Last Jedi?
|Rezultate|Alte sondaje