5 filme de animatie „altfel” pe care trebuie sa le vezi

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

Tuturor ne plac animatiile de la Disney si Pixar, dar asta nu inseamna ca ar trebui sa ignoram si alte filme, realizate cu niste tehnici aparte sau care pur si simplu trateaza niste subiecte cu care nu suntem obisnuiti de obicei. Am facut pentru tine o lista de 5 astfel de filme:

fantastic_mr_fox.jpg

Waltz with Bashir (r: Ari Folman)

Waltz with Bashir este un soi de documentar animat, profund autobiografic, in care regizorul Ari Folman incearca sa-si rememoreze experientele traite in timpul razboiului cu Libanul din 1982, pe cand era soldat in armata israeliana. Faptul ca filmul este o animatie reuseste sa faca suportabile povestile despre razboi, traumele pe care atat regizorul, cat si cei pe care acestia i-a intervievat au incercat sa le ingroape in subconstient. Waltz with Bashir primit Globul de Aur pentru cel mai bun film strain si a fost nominalizat la Oscar pentru aceeasi categorie.

Persepolis (r: Marjane Satrapi)

Prezentat in competitia oficiala a Festivalului de la Cannes in acelasi an cu Waltz with Bashir, Persepolis este o adaptare a romanului grafic cu acelasi nume, scris de Marjane Satrapi, care semneaza si regia filmului. Un coming of age story al unei fete care isi traieste adolescenta in timpul Revolutiei Iraniene, presarat cu tot felul de comentarii despre cum era sa fii femeie intr-un regim profund machist.

My Neighbor Totoro (r: Hayao Miyazaki)

Filmele japonezului Hayao Miyazaki, create in cadrul celebrului studio de animatie Ghibli, sunt de o candoare si inocenta aparte ce ii poate emotiona chiar si pe cei mai cinici dintre spectatori. My Neighbor Totoro este si unul dintre cele mai cunoscute, considerat de regizorul Terry Gilliam cel mai important film de animatie facut vreodata. Acesta creeaza un univers aparte, in care nu exista oameni rai, razboaie, iar daca intalnesti o creatura ciudata in padure, aceasta este una prietenoasa.

Fantastic Mr. Fox (r: Wes Anderson)

Pasiunea pentru cromatica si atentia pentru cele mai mici detalii pe care le asociem cu filmele lui Wes Anderson sunt prezente din plin si in aceasta animatie stop-motion, inspirata de romanul cu acelasi nume scris de Roald Dahl. Pe scurt, e vorba despre cum capul unei familii de vulpi, care renuntase la viata sa rebela pentru a deveni un parinte responsabil, vrea sa mai incerce o ultima aventura ”clandestina”, de dragul vremurilor apuse. Vocile personajelor sunt asigurate de niste super-actori, printre care George Clooney, Meryl Streep, Bill Murray, Willem Dafoe si Owen Wilson.

A Scanner Darkly (r: Richard Linklater)

Creatorul Boyhood si al seriei Before Sunrise/Before Sunset/Before Midnight a explorat si lumea animatiei cu A Scanner Darkly. Intr-un regim totalitar plasat in tr-un viitor nu foarte indepartat, un politist undercover (Keanu Reeves) se infiltreaza in lumea drogurilor, pentru a stopa aparitia unui nou drog foarte puternic, care face ravagii: Substanta D. Problema apare atunci cand acesta devine dependent de drogul in cauza. A Scanner Darkly a fost filmat digital, dupa care fiecare cadru in parte a fost animat. Acesta este si singurul film de animatie produs vreodata de Warner Independent Pictures.

Pe aceeasi tema:



1 comentariu vrei sa comentezi?

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

Filme


Cinefili

Unde va place sa vedeti filme 3D in Bucuresti?
|Rezultate|Alte sondaje